image
Sursa foto: ntv.ca

Stare de urgență în Canada: Stratul de zăpadă a crescut cu 76 de centimetri într-o singură zi

A fost stare de urgență în estul Canadei, în provincia Newfoundland și Labrador, din cauza unor căderi record de zăpadă. În doar 24 de ore, stratul de nea a crescut cu 76 de centimetri. În capitala provinciei, mașinile au fost complet îngropate, iar drumurile au devenit impracticabile. Armata canadiană a fost mobilizată să ajute la deszăpezire.

Canadienii sunt obișnuiți cu zăpada, dar nimic nu îi putea pregăti pe locuitorii provinciei Newfoundland pentru viscolul care s-a abătut asupra lor.

Stratul de zăpadă a crescut cu aproape un metru, iar vântul a bătut cu peste 130 de kilometri pe oră, care a format și troiene uriașe. Greul a început abia după ce nu a mai nins, când oamenii au ieșit din case, cu lopețile în mâini, ca să mute tonele de zăpadă care s-au așezat pe orice, scrie Digi24.

Capitala Newfoundland, orașul Saint John, de obicei aglomerat, a fost complet paralizat. Chiar și așa, unii au putut să vadă și părțile bune.

Guvernul federal canadian a anunțat că va ajuta autoritățile din Newfoundland și Labrador. Armata canadiană a fost deja mobilizată să ajute la deszăpezire.

Dar meteorologii au anunțat că va începe din nou să ningă abundent, la începutul săptămânii viitoare.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: