image
Sursa foto: washingtonpost.com

ONU avertizează că omenirea trebuie să se pregătească pentru valuri de căldură din ce în ce mai intense

ONU avertizează că omenirea trebuie să se pregătească pentru “valuri de căldură din ce în ce mai intense”. Mare parte din emisfera nordică a Pământului se află sub coduri de caniculă.

„Aceste fenomene vor continua să crească în intensitate, iar lumea trebuie să se pregătească pentru valuri de căldură din ce în ce mai intense. Ceea ce vedem acum nu sunt sistemele meteorologice obișnuite din trecut”, a declarat John Nairn, consilier pe probleme legate de căldură extremă în organizația pentru meteorologie a ONU, scrie Biziday.

Prezentul val de căldură se va intensifica săptămâna aceasta, provocând creșterea temperaturilor inclusiv pe timpul nopții.

Organizația Meteorologică Mondială atrage atenția că temperaturile extrem de ridicate pot crește riscul de atac de cord și de deces: “În timp ce mare parte a atenției se concentrează pe maximele din timpul zilei, temperaturile din timpul nopții sunt cele care prezintă cele mai mari riscuri pentru sănătate, mai ales pentru categoriile de persoane vulnerabile”.

Sâmbătă, Agenția Spațială Europeană a atenționat că Italia, Spania, Franța, Germania și Polonia vor înregistra maxime de temperatură în săptămânile următoare, din cauza valului de căldură, în timp ce BBC arăta, într-o analiză, că mare parte din emisfera nordică a Pământului este sub diverse avertizări de caniculă.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: