image
Sursa foto: CNA

1800 de euro pentru un permis de conducere: O femeie din Drochia, denunțată la CNA

O femeie din raionul Drochia este cercetată penal de ofițerii CNA, într-un dosar pornit pe trafic de influență. Aceasta este bănuită că ar fi cerut mită pentru a ajuta un bărbat să obțină mai ușor permisul de conducere.

Suspecta ar fi pretins 1800 de euro, sub pretextul că poate determina funcționarii de la Secția de Înmatriculare a Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto din Soroca, responsabili de examinarea candidaților la probele teoretice și practice pentru obținerea permisului de conducere auto, să favorizeze susținerea cu succes a examenului auto și obținerea permisului de conducere de categoria B.

Cazul a fost denunțat la CNA, iar în baza denunțului a fost pornit un dosar penal pentru trafic de influență. Drept urmare, ofițerii anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul suspectei, în urma cărora a fost ridicat un telefon mobil cu probe concludente pentru urmărirea penală. Femeia este cercetată în stare de libertate.

Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată. Procuratura mun. Bălți asigură conducerea acțiunilor de urmărire penală.

CNACNA

Noutăţile partenerilor

comentarii: