image
Sursa foto: Jurnal.md

Reacția PG la acuzațiile că a „păpat” milioane de la contribuabilii europeni, dar nu s-a reformat: „Declarații politice”

„Procuratura nu comentează declarațiile politice și îndeamnă politicienii să renunțe la retorica prin care încalcă brutal principiul independenței procesuale a Procuraturii și discreditează activitatea organelor de drept”. Este răspunsul Procuraturii Generale la acuzațiile aduse de deputatul Iurie Reniță care a criticat refuzul Procuraturii Anticorupție de a anula ordonanța de neîncepere a urmăririi penale a celebrei secvențe video cu „culiocul” în care apar Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov.

„Decizia Procuraturii este pasibilă a fi contestată în instanța de judecată, iar despre acest lucru, insituția de fiecare dată informează părțile cointeresate. Este un drept procesual și unica metodă corectă și legală, caracteristică statelor de drept și lumii civilizate, și anume - de a contesta orice hotărâre cu care autorii denunțurilor sunt în dezacord”, se mai spune într-un comunicat emis de serviciul de presă al PG.

Amintim că Procuratura Generală și cea Anticorupție au respins cererea deputatului Iurie Reniță în care acesta solicita anularea ordonanței de refuz în începerea urmăririi penale și de clasare a procesului penal în scandalosul caz „culiocul”. Deputatul a relevat că procuratură i-a înregistrat Cererea care conținea 17 pagini, pe 22 iulie, iar a doua zi, cu o iuțeală fulgerătoare, a respins cererea ca fiind neîntemeiată

„Toată această poveste demonstrează că Procuratura, care a „păpat" milioane de euro de la contribuabilii europeni ca să fie reformată și să devină cu adevărat independentă, a uitat foarte repede de obligațiuni și a devenit cea mai dependentă de Dodon și de gașca socialistă a acestuia”, a spus Reniță.

Deputatul a anunțat că va depune un demers oficial la Parchetul European, condus de Laura Codruța Kövesi, cu solicitarea examinării integrale acestui dosar.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: