image
Sursa foto: jurnal.md

Reniță: PG nu-și respectă obligațiunile sale constituționale și execută indicațiile politice ale șefului statului

Deputatul Blocului ACUM Iurie Reniță cere repetat Procurorul General Alexandru Stoianoglo să examineze și finalizeze cauza penală pornită pe faptul spălării de bani în proporții deosebit de mari din Federația Rusă, prin intermediul unor companii off-shore din Bahamas. Banii fiind utilizați pentru finanțarea campaniei prezidențiale a partidului Socialiștilor, susține deputatul.

Iurie Reniță susține că Procuratura Generală nu-și respectă obligațiunile sale constituționale și execută indicațiile politice ale șefului statului și ale reprezentanților PSRM.

N-aș vrea să cred că actualul șef al Procuraturii Generale urmează întocmai faptele reprobabile ale predecesorilor săi de a mușamaliza, din considerente politice, ilegalitățile comise de diverși factori decizionali și parlamentari. Practica nocivă și extrem de periculoasă de a da curs indicațiilor politice din partea potentaților zilei are toate șansele să fie perpetuată și chiar consolidată. Tertipurile procedurale, ignorarea cu bună știință a prevederilor legale, tergiversarea examinării și finalizării cauzei penale nr. 2016970433, pornită pe faptul spălării de bani în proporții deosebit de mari din Federația Rusă, prin intermediul unor companii off-shore din Bahamas, aceștia fiind utilizați pentru finanțarea campaniei prezidențiale a partidului Socialiștilor din 2016, avându-l ca principal beneficiar pe candidatul lor, Igor Dodon, ne conduce, în mod absolut firesc, la ideea că Procuratura Generală nu-și respectă obligațiunile sale constituționale și execută indicațiile politice ale șefului statului și ale reprezentanților PSRM”, menționează deputatul.

Reniță punctează că audierile din perioada 9-20 martie 2020, unde printre cei 27-29 de persoane implicate în spălarea de bani, au fost audiați și 4 actuali deputați psrm-iști, Corneliu Furculiță, Pentru Burduja, Vasile Bolea și Vladimir Odnostalco, însă acestea s-au petrecut în contradicție cu prevederile articolului 63 alin. (7) din Codul de Procedura Penală, care stabilește foarte clar și expres că: „Interogarea în calitate de martor a persoanei faţă de care există anumite probe că a săvîrşit o infracţiune se interzice”, menționează deputatul.

Oare chiar toate documentele pe care le-am prezentat anterior Procuraturii Generale pe cazul respectiv (rog să vedeți în anexă o nouă Interpelare către Procurorul General) nu ne demonstrează cu prisosință că au existat și există suficiente probe de a încadra fapta celor menționați mai sus în altă calitate decât cea de martori? Oare pandemia coronavirus i-a afectat atât de mult și pe colaboratorii Procuraturii încât nu mai au capacitatea de a face distincția clară între calitatea de martor și cea de bănuit? Ce au a ne spune procurorul de caz Victor Cazacu de la Procuratura Anticorupție și procurorul general Alexandru Stoianoglo despre aceste ilegalități, care sunt comise chiar sub supravegherea și cu implicarea lor directă?”, se întreabă Iurie Reniță.

renitarenita
docdoc

Noutăţile partenerilor

comentarii: