image
Sursa foto: jurnal.md

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului a aprobat deja 196 de cereri de credite de urgență pentru agricultori

De la 1 martie până în prezent au fost recepționate 202 de solicitări pentru Creditul Agricol de Urgență, în valoare de 69,69 de milioane de lei. Dintre acestea, 196 au fost aprobate, informează Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).

Amintim că, instrumentul financiar este conceput pentru agricultorii micro și mici care cresc cereale. Astfel, agricultorii pot obține credite cu o valoare maximă de 500.000 lei, fiind garantate de stat în proporție de 90%.

Instrumentul poate fi accesat inclusiv de către cei a căror credite sunt plasate în categoria substandard, conform prevederilor BNM.

Pentru a beneficia de acest credit, agricultorii se pot adresa băncilor comerciale, până pe 31 mai 2024. Solicitările agricultorilor sunt evaluate conform procedurilor individuale ale băncii. Solicitarea garanției de stat se realizează, la fel, prin intermediul băncilor.

Noutăţile partenerilor

comentarii: