Uraniul de calitate, folosit pentru alimentarea submarinelor nucleare, se poate degrada spontan dacă se păstrează în cantitate prea mare într-un singur loc, potrivit specialiștilor în energie atomică.

Cantitățile de combustibil implicate sunt clasificate, dar Oficiul pentru Regulamentul Nuclear a dezvăluit că Rolls-Royce a încălcat limitele de siguranță cu peste 30 la sută.

Într-un comunicat al ONR se precizează că „avizul a fost comunicat după ce operatorii au adus 21 de unități de material fisil în instalație – depășind astfel limita de 16.

„Limitele specificate erau extrem de conservatoare, astfel încât încălcarea în sine nu prezenta niciun risc imediat pentru siguranță”, mai precizează Oficiul pentru Regulamentul Nuclear.

Reprezentanții companiei Rolls-Royce au declarat că ei nu au pus niciodată personalul sau publicul în pericol, în cei 60 de ani de activitate.

Oficialii producătorului de motoare și mașini au mai spus că sistemele noi sunt în vigoare și că Rolls-Royce a lucrat cu ONR pentru a finaliza un „plan de activitate” realizat anterior, potrivit evz.ro.