image
Sursa foto: Jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

PAS, la raport; Grosu: „Nu putem face în doi ani tot ce am ratat în 30, dar am început lucruri importante” // FOTO

La doi ani de când Partidul Acțiune și Solidaritate a câștigat alegerile parlamentare, obținând majoritatea în Legislativ, formațiunea a ieșit cu un raport în fața Parlamentului.

„La 11 iulie se împlinesc doi ani de când cetățenii RM au obținut o victorie în fața hoților și a celor care au sărăcit această țară de-a lungul anilor. O victorie care părea imposibilă. De doi ani, R. Moldova merge pe o cale nouă - cea de aderare la UE. Această cale a fost posibilă doar datorită solidarității și curajului moldovenilor. Nu putem face în doi ani tot ce am ratat timp de 30 de ani, dar am început lucruri importante. Vrem ca până în 2030 UE să fie la noi acasă. E nevoie și în continuare de efort și unitate. UE ne susține și am văzut cu toții acest lucru”, a declarat președintele PAS, Igor Grosu.

În pofida tuturor crizelor care s-au abătut, în R. Moldova au început schimbări în cele mai importante domenii, a mai spus liderul partidului de guvernare.

„Am pornit lucruri importante în justiție, prin evaluarea tuturor judecătorilor și procurorilor, iar rezultate au început să apară: Ilan Șor a fost condamnat definitiv și va trebuie să întoarcă statului 5 miliarde de lei. Cu ajutorul partenerilor străini am obținut aplicarea sancțiunilor internaționale fugarilor și celor care încearcă să destabilizeze țara. Am făcut posibilă confiscarea extinsă, am introdus amenzi și pedepse mai dure pentru corupția electorală, am întors cetățenilor Aeroportul. Lista este lungă. (...) Am făcut dreptate și limbii române. După decenii la rând, am reușit să aducem limba română la ea acasă. (...) În aceiași ultimi ani a devenit foarte clar cine ne sunt prietenii și cine ne vrea în continuare săraci și subjugați. Țările UE ne-au fost alături mereu, iar în ultimii doi ani fiecare dintre noi a simțit ce înseamnă cu adevărat un ajutor. Am avut lumină, căldură, siguranța zilei de mâine, dar fără a fi șantajați. Totodată, am văzut cine ne vrea speriați și sărăciți. (...) În 2023 avem alegeri locale, încă un pas important în parcursul nostru european. Primarii și consilierii locali ai PAS vor munci pentru a aduce UE în R. Moldova. Construim Moldova Europeană acasă pentru viitorul nostru și al copiilor noștri”, a punctat Igor Grosu.

Și premierul Dorin Recean a trecut în revistă mai multe realizări ale Guvernului pe care îl conduce.

„Acum doi ani, când guvernarea a fost preluată de PAS, R. Moldova trebuia să facă față crizei provocate de pandemie, după care a urmat criza energetică, accentuată și mai mult de atacul mișelesc al Rusiei asupra Ucrainei. O să enumăr câteva lucruri pe care Guvernul le-a făcut pentru cetățeni. Iarna trecută, în plină criză, Guvernul a alocat peste 4 miliarde de lei ca să poată acoperi jumătate din factura fiecăruia. 900 de mii de cetățeni au beneficiat. Guvernul a dublat pensia minimă, a mărit cu 6 la sută salariile bugetarilor și cu 10 la sută a celor din sfera medicală, a mărit de trei ori salariul minim pe economie. Guvernul își organizează activitatea pe patru piloni: pace în țară, dezvoltare economică și deschiderea locurilor de muncă, modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea calității vieții și o justiție care să facă dreptate. Dezvoltarea economică e prioritate, astfel Guvernul a dezvoltat programul 373, a anunțat noua politică fiscală, care lasă la dispoziția antreprenorilor peste 3 miliarde de lei, Guvernul digitalizează și debirocratizează economia. Guvernul își axează activitatea pe obiectivul integrării europene. De aici încolo Guvernul va fi și mai organizat și mai disciplinat ca până la sfârșitul acestui an cele 9 condiționalități agreate cu Comisia Europeană să fie livrate, iar R. Moldova să demareze negocierile de aderare”, a menționat Recean.

Grosu PASGrosu PAS

Jurnal.md / Nadejda RoșcovanuJurnal.md / Nadejda Roșcovanu

Jurnal.md / Nadejda RoșcovanuJurnal.md / Nadejda Roșcovanu

PASPAS

Jurnal.md / Nadejda RoșcovanuJurnal.md / Nadejda Roșcovanu

Jurnal.md / Nadejda RoșcovanuJurnal.md / Nadejda Roșcovanu

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: