image
Sursa foto: Profimedia

E gata! Clubul Everton a fost vândut pentru 640 de milioane €

Clubul Everton a fost vândut firmei americane cu capital privat 777 Partners, a anunţat gruparea din Premier League, pentru care patronul Farhad Moshiri ar primi peste 550 de milioane de lire sterline (640 de milioane de euro).

Fondul cu sediul în Miami a precizat că a semnat o înţelegere cu miliardarul britanico-iranian Moshiri pentru achiziţia a 94,1% acţiuni.

''Suntem încântaţi de oportunitatea de a deveni parte a familiei Everton, ca gestionari ai clubului şi considerăm un privilegiu să putem construi pe mândrele sale moşteniri şi valori'', a afirmat Josh Wander, fondatorul şi ''managing partner'' la 777 Partners.

Firma 777 Partners are mai multe cluburi în portofoliul său, inclusiv gruparea italiană Genoa şi echipa belgiană Standard Liege, dar are şi pachete de acţiuni la Sevilla şi la Melbourne Victory.

Moshiri, fost acţionat la Arsenal, a achiziţionat iniţial 49,9% din acţiunile lui Everton în 2016. Până în ianuarie 2022, el şi-a crescut pachetul de acţiuni până la 94,1%, cu o injecţie de capital de 100 de milioane de lire.

În ciuda faptului că a investit în transferuri aproape 750 de milioane de euro pentru a întări echipa, Everton a coborât în subsolul clasamentului şi a luptat pentru evitarea retrogradării în ultimele sezoane.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: