Imediat după plângerea depusă de Griveaux, autoritățile au deschis o anchetă referitoare la această cauză, a încălcării dreptului la intimitate.

Publicarea conținutului video și a unui schimb de mesaje cu caracter sexual, ce îl aveau ca protagonist pe Benjamin Griveaux, l-a determinat pe acesta să-și anunțe, vineri, retragerea din cursa pentru pentru Primăria Parisului. Un site obscur a publicat un schimb de SMS-uri, având un conținut intim, între o tânără și Griveaux, iar politicianul i-ar fi trimis acesteia și un video ce arăta un bărbat în timpul unui act sexual.

Piotr Pavlenski, un artist rus care a obținut azil politic în Franța în 2017, a recunoscut că el a postat materialul compromițător, transmite Digi24. Clipul s-a răspândit rapid în mediul online, joi, deși toate partidele politice s-au grăbit să condamne această acțiune. Actualul primar al Parisului, Anne Hidalgo, a spus că viețile private ale oamenilor trebuie respectate, iar Marine Le Pen, lidera partidului de extremă dreapta, a sugerat că Griveaux n-ar fi trebuit să renunțe la Primărie.

Benjamin Griveaux, care este căsătorit și are copii, a fost cândva purtătorul de cuvânt al Guvernului. „Familia mea nu merită asta. Nimeni n-ar trebui să fie supus unui asemenea abuz”, a declarat el.

Cine este Petr Pavlenski? Omul gesturilor șocante

Petr Pavlenski a fost reținut și dus la audieri, sâmbătă, dar aparent în legătură cu un alt dosar: fapte voluntare de violență comise cu ajutorul unei arme în noaptea de Revelion. Ar fi vorba despre o dispută ce a izbucnit între mai multe persoane, iar controversatul artist rus ar fi intervenit folosind un cuțit de bucătărie cu care a rănit două persoane.

Pavlenski a fost reținut, audiat și apoi plasat în arest preventiv.

El a devenit celebru în 2013, în Piața Roșie din Moscova, printr-un gest extrem: complet dezbrăcat și stând pe pavajul de piatră de lângă Mausoleul lui Lenin, și-a trecut un cui prin scrot pe care l-a înfipt în caldarâm și a stat așa imobilizat timp de o oră. El a spus că acest act, pe care l-a numit „Fixare”, este un protest față de apatia din Rusia.

Înainte de asta, dansatorul își cususe buzele pentru a protesta față de încarcerarea grupului feminin Pussy Riot.

În 2014, pe un ger cumplit, tot complet dezbrăcat, s-a suit pe acoperișul unei instituții psihiatrice din Moscova și și-a tăiat lobul urechii cu un cuțit mare de bucătărie, sângerând puternic. A vrut să protesteze față de tratamentul psihiatric forțat la care ar fi supuși disidenții ruși.

În anul următor, în 2015, a dat foc ușii de la intrarea în sediul FSB din Moscova și a dat foc și unei filiale a Băncii Franceze, cauzând pagube minore. De data aceasta, a fost arestat și a stat șapte luni în închisoare, iar când a ieșit, a fugit din Rusia și a cerut azil în Franța. Se declară un inamic al lui Vladimir Putin.

Înainte de a fi arestat sâmbătă, el explicase că Benjamin Griveaux este doar primul politician pe care l-a luat în vizor, pentru că vrea să lupte împotriva propagandei și puritanismului.

În general, presa franceză a evitat să exploateze aspectele vieții private ale persoanelor publice și multe voci și-au exprimat dezgustul pentru „americanizarea” politicii, notează BBC.