image
Sursa foto: Jurnal.md

1 Decembrie: Ziua Naţională a României, sărbătorită în străinătate prin numeroase evenimente online

Ziua Naţională a României va fi sărbătorită în străinătate anul acesta prin evenimente online organizate de ambasade sau filiale ale Institutului Cultural Român, relatează Agerpres.

În Franţa, Ambasada României a pregătit un program video virtual pentru celebrarea Zilei Naţionale a României ce va fi transmis în direct, la 1 decembrie 2020, între 18:00-18:30 ora Franţei (19:00-19:30 ora României), pe conturile de Facebook, YouTube şi Twitter ale ambasadei.

Într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a ambasadei, ambasadorul României în Franţa, Luca Niculescu, precizează că programul online va conţine „mărturii'', fiind menit să marcheze „solidaritatea dintre români şi francezi, dintre Franţa şi România în Europa'' în acest an care nu a fost unul „banal, ci un an dramatic cu o pandemie care ne-a tulburat vieţile şi care provoacă consecinţe economice şi sociale teribile''.

„Întâi decembrie este o zi în care sărbătorim unitatea şi solidaritatea, deoarece în această zi, acum 102 ani, românii din toate provinciile istorice au decis că vor să trăiască împreună. Celebrarea acestei zile este cu atât mai importantă astăzi, deoarece de luni de zile nu mai putem fi împreună fizic'', scrie ambasadorul.

„Dar chiar dacă sunt distanţate contactele fizice, solidaritatea este prezentă. Şi solidaritatea românilor din Franţa s-a manifestat din plin în ultimele luni. Fie că este vorba de numeroşi medici, asistenţi medicali şi îngrijitori care lucrează aici, sau farmacişti, muncitori în construcţii, brutari şi casieri în supermarketuri - mulţi români care locuiesc în Franţa au fost în primele linii ale pandemiei'', aminteşte Luca Niculescu.

Seria de manifestări dedicate Zilei Naţionale a României de către Ambasada României la Berlin şi partenerii săi, începută la 25 noiembrie prin Conferinţa „100 de ani de muzică şi cultură românească", include o prezentare de carte de Mircea Cărtărescu, sâmbătă 28 noiembrie, având ca invitat pe traducătorul Ernest Wichner şi actorul Sabin Ţambrea, conform paginii de Facebook a ambasadei.

Vor fi prezentate publicului german romanul „Solenoid” şi volumul de poeme „Nu striga niciodată după ajutor” ale autorului român, distins cu multe premii în spaţiul germanofon.

Lectura va fi realizată de actorul de origine română Sabin Ţambrea, unul dintre cei mai bine cotaţi actori din Germania, iar pianistul Cristian Niculescu va fi gazda conferinţei desfăşurată în KunstRaum Niculescu Berlin.

Un concert extraordinar în format online, dedicat Zilei Naţionale a României şi în onoarea Preşedinţiei germane a Consiliului Uniunii Europene, este programat luni 30 noiembrie. Ambasadorul României la Berlin şi Ambasadorul Germaniei la Bucureşti vor prefaţa concertul online al Orchestrei Române de Tineret, avându-l ca dirijor pe maestrul Cristian Mandeal, iar ca solişti pe violonistul Alexandru Tomescu şi violoncelistul Ştefan Cazacu.

Programul concertului cuprinde Trei piese pentru orchestră de coarde de Constantin Silvestri, Serenada Română şi Dans Ţărănesc pentru violoncel şi orchestră de Constantin Dimitrescu (solist Ştefan Cazacu), Balada pentru vioară şi orchestră de Ciprian Porumbescu (solist Alexandru Tomescu), Jocuri româneşti de Sabin Păutza şi Simfonia a II-a în Re major, op. 36 de Ludwig van Beethoven.

Orchestra Simfonică de Tineret a României, având ca iniţiator de proiect şi manager pe maestrul Marin Cazacu, în cadrul Tinerimii Române, este fără îndoială cea mai importantă revelaţie a scenelor muzicale internaţionale, fiind invitat anual al prestigiosului Festival Young Euro Classic, de la Berlin, ce este dedicat celor mai titrate orchestre simfonice de tineret din lume. Orchestra de Tineret a României a repurtat cu fiecare apariţie un succes excepţional, fiind invitată în regim de continuitate a Festivalului, dar şi pentru a concerta pe alte scene celebre din Germania, cum a fost concertul susţinut pe vestita scenă a Filarmonicii din Hamburg în august 2019, subliniază ambasada pe pagina sa de Facebook.

Concertul va putea fi urmărit în data de 30 noiembrie, începând cu ora 18:00 Berlin / 19:00 Bucureşti, la adresa: https://www.facebook.com/CentrulNationalTinerimeaRomana

Miercuri 2 decembrie 2020, ora 19:00 Berlin / 20:00 Bucureşti, Ambasada României la Berlin, Ministerul Culturii şi KunstRaum Niculescu vor organiza concertul "Maria Tănase şi epoca interbelică", susţinut de Oana Cătălina Chiţu Trio. În deschiderea evenimentului, ambasadorul Emil Hurezeanu va adresa o invitaţie publicului german pentru a descoperi sensibilitatea universului sonor şi cultural interbelic românesc. Discursul muzical va fi acompaniat vizual de o expoziţie sub genericul: De la "Pasărea măiastră" a cântecului românesc la "Pasărea măiastră" a lui Constantin Brâncuşi, curatoarea Cristina Enăşescu prezentând aspecte mai puţin cunoscute din viaţa cântăreţei.

Evenimentul va putea fi urmărit accesând link-ul: https://www.facebook.com/KunstRaum-Niculescu-106424581067546/

Un alt concert, de asemenea prefaţat de ambasadorul Emil Hurezeanu, va fi dedicat lui George Enescu, la 4 decembrie, ora 19:00 Berlin / 20:00 Bucureşti.

Organizat de Ambasada României la Berlin, Ministerul Culturii, Fundaţia Silvestri şi KunstRaum Niculescu, concertul cameral va avea în program lucrări de George Enescu şi Maurice Ravel. Interpreţii programului muzical vor fi Stanislav Pronin, Elias Schodel, Vioară, Mladen Somborac, Violă, Radu Nagy, Violoncel, Cristian Niculescu şi Iosif Ion Prunner, pian.

Publicul poate viziona evenimentul la adresa: https://www.facebook.com/KunstRaum-Niculescu-106424581067546/

Programul online pregătit de Ambasada României în Spania de ziua Ziua Naţională a României va începe marţi la 9:00 dimineaţa cu mesajul ambasadorului României în Regatul Spaniei, Gabriela Dancău, şi va continua pe tot parcursul zilei cu alte momente, precum interpretarea Imnului Naţional al României de către Orchestra Poliţiei Naţionale spaniole şi, ulterior, de orchestra Gărzii civile spaniole, difuzarea unor mesaje din partea preşedintelui Senatului spaniol, dna Pilar Llop, ministrului spaniol al culturii, Jose Manuel Rodriguez Uribes, şi a altor autorităţi locale spaniole.

De asemenea, pe 1 decembrie va fi prezentat logo-ul câştigător ''140 de relaţii diplomatice România-Spania''.

În cursul serii este programat un concert special, ''România în muzică, tradiţie şi confluenţe'', organizat de ICR Madrid la Academia regală din Madrid, iar kilometrul 0 al Madridului va fi iluminat în culorile drapelului României.

Citeşte mai mult despre

comentarii: