image
Sursa foto: Instagram

Zinedine Zidane a dat cărțile pe față: ”Nu am terminat cu naționala Franței!”

Zinedine Zidane va împlini joi, 23 iunie, vârsta de 50 de ani, iar fostul antrenor al lui Real Madrid are un plan bine pus la punct în legătură cu viitorul său.

L’Equipe a pregătit un material special cu ocazia aniversării lui Zinedine Zidane.

Tehnicianul a vorbit despre viitorul său pentru revista franceză, iar, potrivit Marca, pe coperta ediției din 23 iunie, apare un citat al lui Zinedine Zidane: ”Nu am terminat cu Les Bleus (n.red. echipa națională a Franței)”.

Astfel, se confirmă faptul că fostul antrenor al lui Real Madrid își dorește să ajungă în viitorul apropiat pe banca selecționatei franceze.

Din acest motiv, de la despărțirea de Real Madrid, nu a mai preluat o altă echipă, chiar dacă a fost dorit de echipe de top din Europa, precum Manchester United sau Paris Saint Germain.

După ce s-a vorbit pe îndelete despre interesul celor de la PSG pentru Zinedine Zidane, Nasser Al Khelaifi, președintele parizienilor, a transmis că în realitate nu a discutat cu tehnicianul francez.

”Vreau să spun ceva important despre Zidane. L-am apreciat mult ca jucător și îmi place cum este ca antrnor. Îl iubesc, dar nu am discutat niciodată cu el, direct sau indirect. Îl respect și îl apreciez foarte mult. S-au spus multe lucruri, dar noi nu am vorbit cu el”, a transmis Al Khelaifi pentru Marca.

Totuși, Zinedine Zidane va mai avea de așteptat până să preia echipa națională a Franței. Didier Deschamps, actualul selecționer al francezilor, a câștigat Cupa Mondială în 2018 și Liga Națiunilor în 2021. Astfel, Deschamps și-a câștigat dreptul de a rămâne atâta vreme cât dorește pe banca naționalei franceze.

Totuși, în cazul unei eliminări premature la Cupa Mondială din Qatar, Deschamps ar putea decide să plece mai devreme și să îi cedeze locul lui Zinedine Zidane.

Citeşte mai mult despre

comentarii: