image
Sursa foto: jurnal.md

Țara în care cărțile au devenit un lux; Care este motivul pentru care s-a întâmplat

Turcia se confruntă cu o problemă care, pentru mulți dintre locuitorii țării, ar putea să nu pară una extrem de gravă. În realitate, aceasta este una care afectează mediul academic și ar putea avea un efect de „domino”.

Criza monetară din Turcia afectează, în mod evident, orice sector. Unul dintre acestea este cel al editării de carte, din pricina prețului colosal la hârtia importată.

Așa cum era de așteptat, atunci când moneda națională se prăbușește, consecințele sunt catastrofale. Este valabil pentru orice țară care se confruntă cu o asemenea problemă.

În urma acestui fapt, prețul hârtiei a crescut vertiginos. Dacă înainte, tona de hârtie putea să fie achiziționată pe 700 sau chiar 800 de dolari, acum prețul se învârte în jurul a 1.500 de dolari.

Firește, situația a dus la creșterea costurilor de producție al cărților, implicit al prețului cărții, de la raft.

„Preţul cărţilor a explodat. Studiez relaţii internaţionale şi cheltui aproape 1.000 de lire pe lună în librării (aproximativ 75 de euro, adică o treime din salariul minim pe economie din Turcia). Cititul este una dintre pasiunile mele. Înainte, prima ediţie a unei cărţi costa 33 de lire. Acum este aproape 70 de lire”, a declarat Gulfer Ulas, unul dintre oamenii afectați de această criză.

Așadar, Turcia se vede nevoită să reducă tirajul cărților publicate și, mai mult decât atât, să crească prețul pentru acele cărți care ajung „să vadă lumina zilei”, scrie Playtech.

Situația se repetă peste tot în lume, nu numai în Turcia, însă în această țară problema pare cu atât mai gravă cu cât principalul producător de hârtie de aici a fost nevoit să-și înceteze activitatea, în urma privatizării eșuate. „Fabricile de hârtie din Turcia au fost vândute, doar două dintre ele continuă să producă. În celelalte, echipamentele au fost vândute la preţ de fier vechi”, a declarat, de asemenea, Kenan Kocaturk, președinte al asociației editorilor din Turcia.

comentarii: