image
Sursa foto: digi24.ro

Starea de urgență în România, prelungită cu încă o lună; Iohannis: „Este absolut necesar pentru a ține epidemia sub control”

Președintele României, Klaus Iohannis, a declarat luni, după o ședință în care au fost evaluate măsurile luate de autorități pentru gestionarea crizei COVID-19, că va prelungi stare de urgență pentru încă o lună.

„În comparație cu alte țări creșterea numărului de persoane afectate de epidemie nu a fost așa de mare cum a fost în țări precum Italia sau Spania. Acest lucru vine din faptul că noi am luat din timp măsuri foarte ferme. Nu este însă momentul să ne relaxăm, să nu mai respectăm măsurile. Toți specialiștii spun că dacă respectăm indicațiile este posibil să nu avem o creștere foarte mare. Dacă nu le respectăm este posibil să ajungem în scenarii precum cele din țările menționate. Nu suntem încă la vârful epidemiei. Să fim atenți, să nu fim panicați și să respectăm indicațiile”, a declarat Iohannis.

„Trăgând linie am ajuns la concluzia că va fi nevoie de prelungirea stării de urgență. Vom prelugi starea de urgență cu încă o lună. E absolut necesară pentru a ține evoluția epidemiei sub control”, a mai spus președintele României.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: