image
Sursa foto: jurnal.md

Ultima oră! Rețea de agentură la comanda FSB, care spiona în favoarea Rusiei pe teritoriul Republicii Moldova, destructurată

O rețea de agentură care activa la comanda FSB împotriva securității Republicii Moldova a fost destructurată. Despre aceasta a anunțat, cu puțin timp în urmă, directorul Serviciului de Informații și Securitate, Alexandru Musteața, în cadrul unui briefing. Cauza penală pentru trădare de patrie și spionaj a fost trimisă în judecată.

Potrivit șefului SIS, începând cu anul 2020, cetățenii ruși Iurie G. și Vadim I., sub comanda FSB, identificau și recrutau cetățeni ai Republicii Moldova, astfel constituind o rețea de agentură pe teritoriul țării noastre.

„Activitatea cetățenilor ruși și a rețelei de agentură a fost orientată spre influențarea proceselor social-politice din Republica Moldova în interesul Rusiei. Totodată, pentru menținerea dependenței RM față de Rusia, au realizat operațiuni informaționale pentru modelarea opiniei publice”, a declarat Alexandru Musteața.

În cei doi ani, agentura Moscovei a colectat informații social-politice, în special despre intențiile și planurile legislative, informații compromițătoare despre politicieni și a organizat proiecte informaționale tenebre, precum campanii în mediul virtual, în special prin Telegram.

După 24 februarie 2022, grupul respectiv a comis infracțiuni sub drapel străin și a recrutat cetățeni străini cu scopul participării sau provocării de acțiuni violente.

Pentru finanțarea acestor acțiuni ilegale, erau utilizate în special transferuri prin criptovalută, dar și prin sistemul Hawala, cu implicarea unor case de schimb valutar. Doar prin aceste canale tenebre, din 2021, din Rusia au fost transferați 500 de mii de dolari.

„Agentul respectiv a fost recrutat în bază de cointeresare materială începând din 2021. Această persoană care este cetățean al RM se află în arest și este acuzat de trădare de patrie. Riscă o pedeapsă de la 12 la 20 de închisoare”, a precizat șeful SIS.

Persoana arestată este cercetată și pentru escrocherie în proporții deosebit de mari.

„Urmărirea penală continuă. Sub învinuire se află trei persoane - cetățenii Rusiei Iurie G. și Vadim I. și un cetățean al RM care este anunțat în căutare”, a menționat Alexandru Musteața.

SIS și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale vor reveni cu detalii despre mersul urmăririi penale.

De asemenea, șeful SIS îndeamnă cetățenii Republicii Moldova care au fost abordați direct sau indirect de un serviciu de spionaj străin să se adreseze autorităților.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: