image
Sursa foto: Profimedia

A venit încă o "notă de plată"! Suma pe care trebuie să o plătească Kyrgios pentru obscenitate

Nick Kyrgios (27 de ani, 40 ATP) s-a calificat în optimile turneului de Grand Slam de la Wimbledon, după ce a trecut de grecul Stefanos Tsitsipas (23 de ani, 5 ATP), scor 6-7, 6-4, 6-3, 7-6.

Cei doi au fost amendați de organizatorii de la Wimbledon, după incidentele petrecute în meciul din turul de la All England Club, informează eurosport.ro.

Nervii celor doi jucători au cedat în repetate rânduri, iar acum a venit "nota de plată" pentru încălcarea regulamentului.

La finalul setului secund, pe care Kyrgios și l-a adjudecat cu 6-4, Tsitsipas, nervos, a trimis o minge în înaltul tribunei.

Jucătorul de la Antipozi a reacționat imediat și s-a certat cu arbitrul de scaun: ”Ești prost? Cum poți să dai cu mingea în tribune, să riști să lovești pe cineva și să nu fii descalificat? Trebuie să rănească pe cineva ca să fie descalificat? Dacă făceam eu așa... Doamne”, a spus Kyrgios, iritat, potrivit Marca.

Tsitsipas, locul 5 mondial şi al patrulea favorit, a fost amendat cu 10.000 $ pentru că a trimis în mod voluntar şi cu forţă o minge în publicul prezent pe arena numărul 1, iar Kyrgios (40 ATP) a primit o amendă de 4.000 $ pentru proferarea unui gest obscen.

Australianul se află la cea de-a doua amendă primită la Wimbledon 2022. După meciul cu Paul Jubb, din primul tur, în care s-a certat cu oficialii și a scuipat către un spectator, Kyrgios a fost sancționat cu 10.000 $.

La finalul jocului, Tsitsipas l-a acuzat pe Kyrgios că este un ”agresor”.

”Este o agresiune constantă. Asta face el, își agresează adversarii. Probabil că era un agresor și în școală. Nu-mi plac oamenii de acest tip, care îi agresează pe alții. Are și câteva trăsături bune de caracter, dar cred că are și o latură întunecată, care, odată expusă, le poate face mult rău oamenilor din jurul lui.

Nu cred că poate juca dacă nu produce un astfel de circ. Așa se comportă el pe teren și mereu scapă. I-am spus arbitrului că depășește de multe ori limita bunului simț”, a spus Stefanos Tsitsipas.

Stefanos Tsitsipas a vorbit și despre momentul de la finalul setului doi, pentru care și-a prezentat scuzele.

”Am greșit și nu voi mai face niciodată așa ceva. Mi-am prezentat scuzele, nu știu ce mi-a trecut prin cap, dar cred că tot circul făcut de adversarul meu m-a afectat”, a transmis Stefanos Tsitsipas.

Nick Kyrgios i-a dat replica lui Stefanos Tsitsipas la scurt timp.

”Nu am făcut nimic lipsit de respect față de Stefanos astăzi. Nu l-am găurit cu mingi. Să intri aici și să spui că l-am agresat, e ușor. Nu suntem făcuți din același material. Mă înfrunt cu tipi care sunt adevărați concurenți.

Am mulți prieteni în circuit, ca să se știe. De fapt, sunt unul dintre cei mai apreciați. El nu este plăcut, trebuie să menționăm și asta”, a spus Nick Kyrgios.

În optimi la Wimbledon, Nick Kyrgios va juca împotriva americanului Brandon Nakashima.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: