image
Sursa foto: TipsImages.i

Franța extinde restricțiile anti-COVID, după ce a înregistrat 41.000 de cazuri într-o zi

Franța a extins, joi, interdicția privind circulația nocturnă instituită în principalele oraşe, iar măsura vizează 46 de milioane de locuitori. Anunțul a fost făcut de premierul francez Jean Castex, iar restricțiile vor intra în vigoare de sâmbătă, relatează BBC.

„Al doilea val este acum în desfășurare”, a spus premierul francez Jean Castex cu puțin timp înainte ca țara să anunțe un record de 41.622 de cazuri noi.

După un prim val care a provocat peste 30.000 de decese în primăvară, Franţa se confruntă în prezent cu un al doilea val epidemic. Numărul deceselor asociate noului coronavirus a depăşit între timp 34.000, iar în prezent 2.239 de pacienţi sunt la reanimare sau la terapie intensivă.

„Să o spunem clar. Situaţia este gravă (…) Săptămânile care vin vor fi grele şi serviciile noastre sanitare vor fi puse la grea încercare”, a mai spus premierul francez, potrivit BBC. Acesta a anunțat extinderea interdicţiei de circulaţie, valabilă între orele 21.00 şi 6.00, pentru alte 38 de departamente, la aproape o săptămână după ce au fost luate restricții similare în nouă zone metropolitane.

Între aceste ore sunt, de asemenea, închise barurile, restaurantele şi magazinele în zonele unde se aplică măsura menţionată. Peste 46 de milioane de locuitori sunt vizați de această măsură, adică două treimi din populația țării. Măsurile luate săptămâna trecută vizau aproximativ 20 de milioane de oameni, scrie libertatea.ro.

Autoritățile franceze spun că situația din spitale este una critică: peste 40% din cele 5.800 de paturi de terapie intensivă din țară sunt ocupate. În patru regiuni, inclusiv Ile-de-France, pacienții cu COVID-19 ocupă mai mult de jumătate din paturile de terapie intensivă. De asemenea, guvernul a încurajat populația să descarce TousAntiCovid, noua versiune a aplicației sale de urmărire, lansată joi. Prima versiune a fost descărcată doar de 2,7 milioane de ori. Aplicațiile de urmărire a contactelor sunt cele mai eficiente atunci când sunt utilizate pe scară largă.

Noutăţile partenerilor

comentarii: