Procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, în comun cu ofițerii Direcției Generale Urmărire Penală și Inspectoratului Național de Investigații al IGP, pe parcursul a trei luni au documentat un grup criminal organizat, specializat în circulația ilegală a drogurilor etnobotanice.

În rezultatul acțiunilor de urmărire penală și a măsurilor speciale întreprinse, s-a constatat că, mebrii grupării, împărțind bine rolurile între ei, au creat o rețea bine structurată de procurare, transportare, distribuire și comercializare a produselor etnobotanice, în proporţii deosebit de mari, atât în raza municipiului Chișinău, cât şi în alte localităţi ale Republicii Moldova.

În rezultat, au fost identificați 11 membri ai grupului, cu vârsta cuprinsă între 20-55 ani, nouă dintre ei anterior judecați pe infracțiuni similare.

Ei acționau sub conducerea liderului grupului, care de rând cu un alt membru al grupării, este deținut în unul din penitenciarele din Republica Moldova.

Astfel, conform rolurilor determinate unii membri primeau substanțele etnobotanice în cantități mai mari, alții le repartizau și împachetau în cantități mai mici.

Aceștia, aflându-se în diferite locuri publice, preponderent în apropierea instituțiilor de învățământ, din mun. Chișinău și alte raioane ale țării, zilnic înstrăinau consumatorilor, preponderent adolescenților, 100 pachete, la un preț de 100 lei per pachet.

În urma perchezițiilor, polițiștii au depistat și ridicat circa 300 000 lei, obținute în urma practicării activității ilegale, produse etnobotanice împachetate în diferite cantități pentru realizate cu o greutate totală de peste 3 kg, telefoane mobile, cartele SIM, calculatoare și două automobilele utilizate în activitatea criminală.

Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă închisoare de la șapte la 15 ani.