„Există deja un consens între toate partidele parlamentare în legătură cu faptul că Republica Moldova aparține Europei și că parcursul ei trebuie să fie în continuare spre construirea unui stat democratic, care îmbrățișează valorile europene, în care cetățenii să se simtă respectați și în siguranță”, se spune în declarația emisă de socialiști.

„Pornind de la interesul poporului nostru multietnic, de a prospera în pace și armonie socială, Parlamentul susține că prioritatea Președintelui țării și a Guvernului trebuie să fie cursul politicii externe echilibrate. Aceasta presupune realizarea eficientă a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, a parteneriatelor strategice stabilite pe platforma de cooperare guvernamentală cu Federația Rusă și a noilor proiecte integraționiste din spațiul CSI, a proiectelor strategice derulate împreuna cu Statele Unite ale Americii, dar și cu vecinii noștri România și Ucraina. Suntem convinși că doar o politică externă echilibrată și multivectorială va ajuta la reducerea tensiunilor sociale și la prosperarea țării”, se mai spune în declarația socialiștilor

De cealaltă parte, deputatul Iurie Reniță, fost ambasador al RM în România, susține că această declarație este o aberație a socialiștilor.

„Această „politică externă echilibrată” e un termen pe care l-a folosit Lavrov când îi spunea lui Dodon cum să procedeze în relația cu Rusia. Acesta a preluat-o, dar în spatele acestei noțiuni se ascunde menținerea status-quo-ului actual al RM într-o zonă gri a intereselor rusești, într-o zonă în care trupele rusești să fie menținute în continuare pe teritoriul RM. Iată în ce constă adevărata esență a acestei declarații a socialiștilor. Nici vorbă de integrare europeană, pe care o mimează și mint cu nerușinare”, a comentat deputatul pentru Jurnal.md.

Iurie Reniță afirmă că în RM trebuie să există o politică externă a promovării intereselor noastre naționale, pro-europene și punct.

„Eu le-aș sugera socialiștilor să-l roage pe Batrâncea care e expert în distrugerea hărții României și pe Vasile Bolea să procedeze cu această declarație exact cum au procedat cu harta României sau cum au făcut cu Acordul cu Blocul ACUM. Mai întâi să o rupă în stilul lor pe bucăți, apoi să o pună pe colega lor, să o citească, așa, fragmentar, pentru că ori citită integral ori pe bucăți, deosebire nu există”, a mai spus deputatul.