image
Sursa foto: AFP

NATO va înlocui avioanele de supraveghere de tip AWACS, care sunt în funcţiune din anii 1980

NATO îşi va înlocui flota învechită de avioane de supraveghere AWACS, aflată în funcţiune din anii 1980, din timpul Războiului Rece, cu o versiune militarizată a aeronavei comerciale Boeing 737, a anunțat miercuri Alianţa Nord-Atlantică, transmite Reuters. Costul noilor avioane ar putea ajunge la miliarde de euro.

Acţionând ca un turn radar zburător, avioanele AWACS (Airborne Warning and Control System) cu radomurile distinctive, late de nouă metri, pe spate, sunt instrumentele NATO de monitorizare a spaţiului aerian încă din 1982.

Cu radarul lor rotativ, avioanele Boeing 737 modificate pot detecta aeronave la o distanţă mai mare de 400 de kilometri.

Acestea sunt capabile să monitorizeze o suprafaţă de aproximativ 300.000 de kilometri pătraţi, un teritoriu de dimensiunea Poloniei, conform NATO, şi pot detecta, de asemenea, ţinte la sol, cum ar fi navele.

Pentru a înlocui vechile avioane AWACS, NATO intenţionează să achiziţioneze şase avioane Boeing E-7 A Wedgetail, contractul urmând să fie semnat în 2024 şi primul avion gata de serviciu operaţional până în 2031.

„Avioanele de supraveghere şi control sunt cruciale pentru apărarea colectivă a NATO. Salut angajamentul aliaţilor de a investi în capabilităţi de ultimă generaţie", a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, scrie Digi24.

„Această investiţie în tehnologie de ultimă generaţie demonstrează puterea cooperării transatlantice în domeniul apărării, pe măsură ce continuăm să ne adaptăm la o lume mai instabilă", a adăugat el.

Alianţa nu a precizat de ce a ales să-şi înlocuiască flota de 14 avioane AWACS cu doar şase avioane Wedgetail, dar a menţionat că noile aeronave vor avea capacităţi mai bune şi vor fi mai scumpe decât predecesoarele lor.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: