image
Sursa foto: Profimedia

Revelion 2021; Cum a fost organizată o petrecere clandestină cu 2.500 de participanți

Peste 2.500 de tineri au pus la cale o petrecere monstru în noaptea de Anul Nou, în ciuda măsurilor stricte de carantină impuse de autoritățile franceze. Ei s-au adunat într-un depozit dezafectat din vestul țării, iar când au fost descoperiți de poliție au reacționat cu ostilitate și au incendiat o mașină a jandarmilor.

Deşi autorităţile au interzis orice petrecere şi adunare de Revelion, în localitatea Lieuron din vestul Franţei mii de tineri, francezi şi străini, s-au adunat la o astfel de petrecere ilegală, circa 2.500 dintre ei fiind încă acolo vineri la prânz, pentru că operațiunea de evacuare nu a fost deloc ușoară.

Joi seară, câteva mii de petrecăreți, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, au pătruns în depozitul dezafectat din Lieuron, o localitate aflată la circa 40 de kilometru sud de Rennes.

„Ne-am simțit invadați”

„Am văzut o mare de mașini care veneau, nimeni nu putea face nimic. Să mergem să le opunem rezistență ar fi fost dificil. Erau bine pregătiți. Ne-am simțit cumva invadați”, a declarat primarul localității.

Unul dintre participanți a declarat că planul a fost să se întâlnească mai întâi într-o parcare a unui centru comercial și apoi să pornească toți spre Lieuron. Sute de mașini s-au îndreptat către zona industrială a orașului. Planul era ca petrecerea să dureze până sâmbătă seara.

Petrecăreții au reacționat violent

Au fost chemați în cele din urmă jandarmii, care au intervenit, dar „s-au lovit de ostilitatea violentă a numeroşi petrecăreţi , un vehicul al jandarmeriei a fost incendiat, altele au fost avariate şi asupra militarilor s-a aruncat cu sticle şi pietre, provocând răni uşoare”, a anunțat prefectura locală într-un comunicat. Jandarmii au avut nevoie de întăriri, inclusiv de elicoptere, pentru a securiza locul petrecerii și axele rutiere, după evacuarea petrecăreților.

A fost deschisă o anchetă pentru ultraj şi organizare ilegală de adunări festive.

Nu a fost singura petrecere clandestină descoperită de autorități de Revelion, însă de departe a fost cea mai mare. O altă petrecere, cu „numai” 400 de participanți, a fost organizată la Marsilia într-o hală. Organizatorul a fost arestat, alături de doi petrecăreți care au intrat în conflict cu polițiștii.

Și în regiunea Parisului au fost organizate câteva petreceri, în general tot în clădiri din zona industrială. Sute de persoane au fost amendate.

De altfel, după mai multe incidente petrecute în noaptea de Revelion, inclusiv incendierea a peste 60 de mașini, autoritățile franceze au anunțat că extind intervalul orar al interdicţiei de circulaţie în 15 departamente ale ţării. Astfel, oamenii nu vor mai avea voie să circule pe străzi, fără un motiv întemeiat, începând cu ora 18:00, și nu de la ora 20:00 cum era până acum.

Citeşte mai mult despre

comentarii: