image
Sursa foto: Profimedia

Volodimir Zelenski, replică dură pentru FIFA, după ce a fost interzis la Cupa Mondială din Qatar

Volodimir Zelenski (44 de ani), președintele Ucrainei, ar fi vrut să țină un discurs înainte de finala Cupei Mondiale din Qatar, Argentina - Franța, dar FIFA i-a blocat demersul.

Liderul Ucrainei le-a făcut o solicitare celor de la FIFA, pentru a reda un mesaj prin care să fie promovată pacea mondială, însă nu a primit aprobare din partea forului mondial.

Gianni Infantino, președintele FIFA, a explicat că a refuzat cererea lui Zelenski pentru ca telespectatorii să își poată concentra atenția doar asupra fotbalului înainte de fluierul de start.

"Qatar a susținut inițiativa președintelui Ucrainei, dar FIFA a blocat demersul, nu va permite ca mesajul video al președintelui să fie afișat înaintea finalei. FIFA și-a pierdut valoarea de a înțelege că fotbalul unește oamenii și nu susține divizările din acest moment.

Nu este nimic politic în mesajul președintelui. Nu sunt afirmații subiective, semnale politice sau acuzații. FIFA n-ar trebui să se teamă de cuvintele păcii, într-o sărbătoare a fotbalului care simbolizează pacea", a transmis președinția Ucrainei.

În ciuda refuzului din partea FIFA, mesajul video al lui Volodimir Zelenski va fi postat pe rețelele sociale.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: