image
Sursa foto: codelist.biz

Johnny Depp va fi din nou imaginea parfumului „Sauvage” de la Dior după câștigarea procesului de defăimare

Johnny Depp, vedeta seriei de filme „Pirates of the Caribbean”, în vârstă de 59 de ani, pare să fie într-o conjunctură favorabilă după câştigarea procesului de defăimare intentat fostei soţii Amber Heard la începutul acestei veri, dovadă fiind un contract multianual pe care l-a semnat recent cu Dior.

Potrivit contractului - a cărui valoare este o sumă de şapte cifre, conform relatărilor din presă -, actorul cu trei nominalizări la premiile Oscar, care a început colaborarea cu casa de modă Dior în 2015, va redeveni imaginea parfumului pentru bărbaţi Sauvage.

Dior Beauty a postat luni pe Instgram, într-un mesaj publicat în colaborare cu Depp, fotografii alb-negru realizate de fotograful Greg Williams înaintea unui concert pe care vedeta l-a susţinut alături de Jeff Beck la Paris.

Посмотреть эту публикацию в Instagram

Публикация от Dior Beauty Official (@diorbeauty)

„Neînfricat, deşi uman, exact ca Sauvage”, spune textul care însoţeşte fotografia.

Imaginile realizate de Williams vor fi utilizate într-o nouă campanie pentru Dior, potrivit informaţiilor obţinute de TMZ și preluate de DPA și Agerpres.

Deşi reclama realizată de Depp pentru acest parfum a dispărut de la televiziuni după acuzaţiile de abuz formulate împotriva actorului, clipul a revenit în cele din urmă pe micile ecrane înainte chiar ca Depp să câştige procesul.

Relaţia de cuplu tumultoasă dintre Johnny Depp şi Amber Heard a ţinut prima pagină a ziarelor în urmă cu câteva luni în contextul unui proces de defăimare desfăşurat pe parcursul mai multor săptămâni şi în cadrul căruia Depp a solicitat despăgubiri în valoare de 50 de milioane de dolari, iar vedeta peliculei „Aquaman”, în vârstă de 36 de ani, 100 de milioane într-un contraproces.

Juriul unui tribunal din statul Virginia a stabilit în iunie că editorialul din Washington Post semnat de Heard în 2018 - în care se identifica drept „o personalitate publică reprezentând abuzul domestic”, deşi nu l-a numit pe Depp - îl îndreptăţeşte pe Depp să primească daune compensatorii în valoare de 10 milioane de dolari şi daune morale în valoare de 5 milioane de dolari. Ulterior, verdictul a fost redus la 10,35 de milioane de dolari.

Contraprocesul intentat de Heard - care s-a centrat pe afirmaţiile avocatului lui Depp, Adam Waldman, potrivit căruia acuzaţiile ei împotriva actorului ar fi fost false - i-a adus despăgubiri în valoare de 2 milioane de dolari.

comentarii: