image
Sursa foto: Profimedia

Și-a dat demisia în mijlocul sezonului, după ce a fost eliminat din UCL! Anunțul lui Fabrizio Romano

Maurizio Sarri (65 de ani) nu mai este antrenorul celor de la Lazio.

Tehnicianul italian a eliberat scaunul după o perioadă din ce în ce mai nefastă la clubul de pe Olimpico, iar șefii echipei s-au trezit nevoiți să îi caute un înlocuitor în mijlocul sezonului.

Conform anunțului făcut de jurnalistul Fabrizio Romano pe Twitter, Sarri i-a informat pe cei din conducerea clubului că a renunțat la post.

Reputatul antrenor italian mai avea contract până pe 30 iunie 2025, însă a decis să își dea demisia, după rezultatele slabe înregistrate în ultima perioadă.

Sarri a lăsat-o pe Lazio pe locul 9 în Serie A, cu 40 de puncte, la șapte lungimi în spatele poziției a șasea, care duce în Conference League.

În Cupa Italiei, Lazio o va întâlni pe Juventus, în dubla manșă din semifinale, programată pe 2 aprilie / 23 aprilie.

Lazio era pe cai mari după victoria cu Bayern, scor 1-0, din manșa tur a optimilor Champions League. A urmat, însă, o serie de rezultate care l-a făcut să nu își mai ducă angajamentul până la capăt:

Lazio - Bologna 1-2

Torino - Lazio 0-2

Fiorentina - Lazio 2-1

Lazio - AC Milan 0-1

Bayern - Lazio 3-0

Lazio - Udinese 1-2

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: