image
Sursa foto: Captură // politia.md

VIDEO // Un bărbat din Bălți, prins drogat la volan; Marijuana de 600.000 de lei, ridicată de oamenii legii

Oamenii legii au ridicat marijuana în valoare de 600.000 lei și au reținut și bărbatul care le păstra spre vânzare, care înainte de descinderi a fost oprit din drum, în timp ce conducea mașina drogat.

Bărbatul cu vârsta de 42 de ani a fost oprit de angajații INSP, în municipiul Bălți, iar mașina a fost transportată la parcarea specială. Ulterior reținerii, acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.

Potrivit Poliției, în cadrul perchezițiilor desfășurate vineri și sâmbătă, în Bălți și Fălești, la acesta și un alt bănuit de 44 de ani cercetat în libertate, pe lângă două kilograme de droguri, au fost ridicate și ustensile de consumare a stupefiantelor, un automobil și telefoanele mobile folosite la punerea în vânzare a drogurilor.

Oamenii legii continuă investigațiile.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: