image
Sursa foto: jurnal.md

Un antreprenor care importă articole de mobilier, impus să achite 6 milioane de lei pentru mărfuri introduse ilegal în RM

Departamentul antifraudă al Serviciului Vamal exercită urmărirea penală în cadrul unei cauze pornite pe faptul tentativei de contrabandă cu articole de feronerie pentru confecționarea mobilierului.

De menționat, că în cadrul acțiunilor de urmărire penală, în scopul verificării corectitudinii acțiunilor efectuate de către agentul economic în perioada anilor 2021 – 2022, în baza ordonanței a fost dispusă efectuarea unui audit post vămuire.

În rezultatul acțiunilor de control întreprinse de către Direcția control din cadrul Departamentului antifraudă și conformare a Serviciului Vamal, au fost identificate mărfuri fără acte de proveniență, iar în rezultat au fost recalculate drepturile de import pentru acestea, în sumă de 5.974.748 de lei.

Urmare a acțiunilor desfășurate de către Serviciul Vamal, a fost întocmită decizia de regularizare și agentul economic a optat pentru achitarea benevolă a sumei integrale de circa 6 milioane lei.

Noutăţile partenerilor

comentarii: