image
Sursa foto: Jurnal.md

Troleibuz în culorile panglicii „Sfântul Gheorghe” va colinda Chișinăul cu girul lui Dodon și Ceban; Va promova „eliberarea”

Pe străzile Chișinăului a fost lansat un nou simbol al propagandei ruse „troleibuzul victoriei”, vopsit în culorile negru-oranj – o inițiativă a agenției ruse „Sputnik” în colaborare cu primăria capitalei. Autorii inițiativei anunță că pasagerii vor avea parte în timpul călătoriei de un filmuleț despre „eliberarea țării” și că troleibuzul ar trebui să le amintească chișinăuienilor de „ziua victoriei” de acum 75 de ani.

Însemn al expansionismului rusesc, amintim că panglica negru-oranj a fost interzisă prin lege de Rada Supremă a Ucrainei încă la 16 mai 2017.

Ea este interzisă în Belarus din 2015 și alte state sovietice, printre care și Kazahstanul. În Georgia , unde simbolurile comuniste sunt interzise, au fost înregistrate mai multe altercații din cauza încercărilor unor susținători ai propagandei ruse de a afișa acest simbol în public.

Panglica „Sfântul Gheorghe” este un simbol intens promovat de propaganda rusă și în RM, dar istoricii au atenționat în repetate rânduri că aceasta nu are nimic în comun cu realitățile din RM și cu simbolistica din victoria celui de-al doilea război mondial.

În timp ce Igor Dodon și socialiștii impun, pe căi propagandistice,„ Ziua Victoriei”, la 9 mai statele europene marchează Ziua Europei, care la Chişinău este organizată în special de către ambasadele şi misiunile diplomatice ale ţărilor membre ale Uniunii Europene în RM.

Anterior, istoricul Ion Negrei a relevat pentru JURNAL că sărbătorile legate de cel de-al Doilea Război Mondial ni le organizează alţii, „de aceea arătăm ca nişte idioţi”.

„Nu cred că cineva are satisfacţia să sărbătorească 9 mai din moment ce această sărbătoare este impusă atât de brutal şi agresiv. Din păcate, în RM, nu se sărbătoreşte esenţa evenimentului, aşa cum e conceput la nivel mondial şi european. Ar fi de dorit să terminăm o dată cu asta. Mai bine de două decenii pedalăm pe o pistă care nu duce nicăieri”, menționa istoricul.

Potrivit lui, Ziua Europei reprezintă un moment de reculegere a popoarelor care au fost atrase, cu voie sau fără voie, în cel de-al Doilea Război Mondial.

„Occidentul, realizând tragismul unui asemenea cataclism, exprimă de Ziua Europei, printr-o acţiune de comemorare, un sentiment de recunoştinţă celor care au căzut pe câmpul de luptă. Astfel, europenii demonstrează că au însuşit nişte lecţii din acest război şi doresc ca ororile să nu se repete niciodată.

La noi, una din forţele participante la cel de-al Doilea Război Mondial, FR, ne impune, pe căi propagandistice, Ziua Victoriei. Victoria vine cu un iz de eliberare a noastră de sub ocupaţia germano-româno-fascistă. Acesta este încă un afront adus nouă la momentul actual de către Moscova, precum şi memoriei concetăţenilor noştri, care au căzut în cel de-al Doilea Război Mondial”, a spus istoricul.

.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: