image
Sursa foto: jurnal.md

Precizările Autorității Aeronautice Civile privind siguranța spațiului aerian al Republicii Moldova

Autoritatea Aeronautică Civilă vine cu un șir de precizări cu privire la prognoza STATFOR, publicată de Organizația Europeană pentru Siguranța Navigației Aeriene (Eurocontrol), care vizează siguranța spațiului aerian al Republicii Moldova, în special faptul că avioanele nu pot zbura în siguranță deasupra Moldovei din cauza unor restricții de zbor în vigoare până în 2029.

Iată precizările Autorității Aeronautice Civile:

- Prognoza STATFOR nu conține concluzii privind nivelul de siguranță sau securitate a zborurilor în spațiul aerian al Republicii Moldova, ci un pronostic față de volumul de zboruri, care este extrem de redus pentru țara noastră din cauza războiului din Ucraina.

- Prognoza pentru regiunea europeană (în 2019 a înregistrat 11,1 milioane de pasageri) care a fost afectată și de pandemia COVID-19, este că va putea înregistra aceleași valori de referință abia în 2025.

 - Potrivit EUROCONTROL, războiul din Ucraina reprezintă un risc sporit pentru întreaga regiune din Europa de Est, iar acesta ar fi un motiv iminent care stagnează creșterea numărului de zboruri până în 2025.

Autoritatea Aeronautică Civilă îndeamnă reprezentanții presei să trateze cu responsabilitate maximă subiectele sensibile și reiterează disponibilitatea pentru a oferi clarificări și informații din prima sursa.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: