image
Sursa foto: Profimedia

AC Milan a reacționat, după ce a fost acuzată că știa de dependența lui Sandro Tonali. ”Am aflat din presă”

Sandro Tonali (23 de ani) a primit o suspendare de 10 luni, după ce a fost acuzat că a pariat ilegal. Internaționalul italian este anchetat acum și de Federația de Fotbal din Anglia.

Tonali a fost transferat de Newcastle de la AC Milan în schimbul sumei de 70 de milioane de euro, în această vară. Oficialii ”Coțofenelor” au acuzat clubul din Serie A că știa de dependența de jocuri de noroc a fotbalistului.

Directorul sportiv al lui Newcastle, Dan Ashworth, a fost primul care a vorbit despre această posibilitate. Ashworth consideră că acesta a fost și motivul pentru care clubul italian a fost de acord cu transferul lui Tonali.

”Am aflat mai întâi despre dependența lui Tonali prin reportaje din presă și ceea ce știm este doar ceea ce citim. Nu știm altceva.”, a transmis clubul AC Milan privind acuzațiile lui Newcastle, potrivit Goal.com.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: