image
Sursa foto: foto simbol

Fără permis de conducere și în stare de ebrietate; Răspunsul halucinant al șoferului la întrebarea de ce a urcat la volan

În seara zilei de 23 septembrie, aproximativ la ora 21:00, un echipaj al Inspectoratului de poliție Criuleni, a observat, un mijloc de transport de marca Renault Megane, care se deplasa haotic, fapt ce le-a dat de bănuit polițiștilor că, șoferul ar putea să se simtă rău sau ar fi în stare de ebrietate.

Fiind stopat automobilul, în timpul discuțiilor cu șoferul, polițiștii au simțit un miros puternic de alcool.

Supus testului alcoolscopic, s-a stabilit că acesta avea o concentrație de alcool în aerul expirat de 1.20 mg/l.

Ulterior, bărbatul de 38 de ani, originar din raionul Criuleni a fost condus la Inspectorat pentru documentare.

Acesta a recunoscut că nu deține permis de conducere.

Astfel, pe numele conducătorului auto a fost pornit un proces penal pentru conducerea mijlocului de transport de către o persoană, care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat, care nu deţine permis de conducere sau care este privată de dreptul de a conduce mijloace de transport.

Șoferul riscă o pedeapsă cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore sau o pedeapsă cu închisoare de până la 1 an.

Noutăţile partenerilor

comentarii: