image
Sursa foto: s

Siegfried Mureșan: „Mă așteptam că Adunarea „Moldova Europeană” să fie un succes, dar evenimentul mi-a depășit așteptările”

„Mă așteptam că Adunarea „Moldova Europeană" să fie un succes, dar evenimentul mi-a depășit așteptările”, a menționat europarlamentarul român, Siegfried Mureșan, care a participat astăzi la evenimentul pro-european din PMAN.

„Vedem că oamenii din Moldova sunt uniți în susținerea acestui obiectiv. Ei înțeleg că integrarea înseamnă reforme și ani de muncă, dar sunt pregătiți să lucreze în atingerea acestui obiectiv. Poporul Moldovei vrea să trăiască ca cetățeni ai Uniunii Europene. Ei împărtășesc valorile noastre și înțeleg că provocările cu care ne confruntăm sunt comune, așa că soluțiile pot fi doar comune. Cu cât Republica Moldova, vecină imediată cu Uniunea Europeană, este mai sigură, cu atât suntem cu toții mai siguri în interiorul celor 27 de state membre ale Uniunii Europene. Autoritățile din Republica Moldova merită tot sprijinul nostru, al Uniunii Europene, pentru a asigura stabilitatea economică a țării, pentru a aborda provocările actuale cu care se confruntă țara, pentru a implementa reformele necesare și pentru a continua procesul de integrare în UE. Sprijinirea Republicii Moldova este și în interesul Uniunii Europene”, a menționat europarlamentarul.

Anterior Siegfried Mureșan a anunțat că vine direct de la Washington la Chișinău pentru a participa la acest eveniment extrem de important pentru cetățenii din RM.

Precizăm că la începutul acestei luni Parlamentul European a aprobat acordarea unei asistențe macrofinanciare, în valoare de 145 de milioane de euro pentru stabilizarea situației economice a RM.

Potrivit poliției la evenimentul de astăzi din PMAN au participat peste 75 de mii de persoane. Președintele Maia Sandu a anunțat că obiectivul R. Moldova este de a adera la Uniunea Europeană până cel târziu în 2030.

Maia Sandu a făcut referire şi la războiul din Ucraina, spunând că în casele moldovenilor nu este război pentru că ucrainenii luptă eroic.

La finalul evenimentului, participanții au votat unanim Rezoluția „Moldova Europeană” în care au solicitat modificarea Constituției Republicii Moldova pentru a stabili definitiv și ireversibil aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

ss
ss
ss

Noutăţile partenerilor

comentarii: