Trei automobile s-au ciocnit pe traseul Chișinău - Bălți
Accident în lanț pe traseul Chișinău - Bălți, în apropiere de satul Măgdăcești, raionul Criuleni. Nicio persoană nu a avut de suferit în urma accidentului.
Astăzi în apropiere de satul Măgdăcești, raionul Criuleni, în jurul orei 10:20 a avut loc un accident. Informația a fost confirmată de ofițera de presă a IP Criuleni, Elena Băetrău.
Potrivit Poliției, un bărbat în vârstă de 55 de ani, conducând automobilul de marca Mercedes Vito, nerespectând distanța și viteza, a tamponat în spate automobilul de marca Toyota care era condus de o șoferiță cu vârsta de 20 de ani, iar automobilul condus de aceasta a fost proiectat în alt automobil de marca Honda.
În urma accidentului, nici o persoană nu a avut de suferit.
Conducătorii auto, fiind supuși testării alcoolscopice cu aparatul de tip Drager, concentrația în aerul expirat a fost de 0.00mg/l.
La moment se întreprind măsurile necesare întru stabilirea tuturor circumstanțelor accidentului.
comentarii: