image
Sursa foto: jurnaltv.md

Vladimir Andronachi va mai petrece 30 de zile în arest la domiciliu; Detalii din decizia Judecătoriei Chișinău

Arestul la domiciliu în privința lui Vladimir Andronachi a fost prelungit. La 16 iunie 2023, judecătorul din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, a admis demersul procurorului și a prelungit măsura preventivă arestarea la domiciliu în privința inculpatului pentru 30 zile, până la 18 iulie 2023, informează Procuratura Anticorupție.

La 12 iunie 2023, acuzatorul de stat a înaintat un demers privind prelungirea măsurii preventive arestul preventiv în privința lui Vladimir Andronachi, din motiv că există riscurile eschivării și împiedicării bunei desfășurări a justiției precum și provocării unor dezordini publice.

„În cadrul ședinței din 13 iunie 2023, acuzatorul de stat a înaintat un demers privind examinarea cauzei în ședință publică, deoarece în prezenta cauză penală nu figurează minori în calitate de inculpat, martor sau parte vătămată și probele prezentate nu reprezintă secret de stat. Mai mult ca atât, într-o altă cauză penală în privința altor inculpați, ce de fapt constituie același probatoriu și fapte, judecarea acesteia are loc în ședință publică, iar partea apărării nu a invocat drept temei că ar exista informații care să conțină secret de stat sau secret bancar”, se arată într-un comunicat emis de PA.

Potrivit PA, cazurile în care ședințele pot fi închise sunt reglementate expres de art. 18 din Codul de procedură penală, iar cauza respectivă nu se încadrează în aceste prevederi.

„Instanța de judecată nu a ținut cont de argumentele procurorului și a dispus respingerea demersului privind examinarea în ședință publică a cauzei penale de învinuire a lui Vladimir Andronachi. Încheierea în partea ce ține respingerea demersului procurorului privind examinarea cauzei în ședință publică nu poate fi contestată”, se mai arată în același comunicat.

Fostul deputat PD Vladimir Andronachi este cercetat penal pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari. Cauza respectivă a fost disjunsă din dosarul denumit „frauda bancară”.

Procurorii spun că Andronachi a avut și un complice, dar unde se află acesta, nu se știe.

Potrivit anchetei, învinuiții au prejudiciat Republica Moldova cu peste 26 de milioane de lei. Banii sustrași, în sumă de peste un milion de dolari şi aproximativ 800 de mii de euro, au fost spălați în contul altor companii afiliate organizației criminale conduse de Vladimir Plahotniuc, precum și în contul companiilor din cadrul grupului criminal organizat, condus de Vladimir Andronachi.

Amintim că Andronachi figurează și în dosarul „Metalferos”, unde este învinuit de „crearea și conducerea unei organizații criminale”, escrocherii în proporții deosebit de mari și spălarea banilor.

Vladimir Andronachi a fost reținut pe 2 noiembrie 2022 în Ucraina și extrădat în Republica Moldova. Acesta riscă până la 25 de ani de închisoare.

Jurnal.md relata acum o săptămână, pe 13 iunie, despre faptul că o nouă ședință de judecată în care controversatul om de afaceri Vladimir Andronachi este cercetat penal pentru escrocherie și spălare de bani în dosarul fraudei bancare avusese loc fără accesul presei. Consiliul Superior al Magistraturii nu luase încă o decizie referitor la cererea depusă de șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, care a solicitat ca ședințele să fie publice.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: