image
Sursa foto: foto simbol

VIDEO: Crescătorii de pui spun că, din cauza pandemiei și a secetei, au redus numărul de păsări de aproape patru ori

Pandemia și seceta de anul trecut i-a pus la pâmânt pe crescătorii de pui. Din cauza prețului exagerat la hrană, a scăzut drastic și numărul de păsări scoase la vânzare. Oamenii nu mai cumpără cum o făceau înainte, așa că unii fermieri au redus considerabil numărul de pui crescuți, cifra fiind de trei-patru ori mai mică decât în anii precedenți.

Olga Bria din raionul Cahul crește anual pui de rasă argintie. Îi aduce de peste hotare de o zi și îi crește până la maturitate, adică până la două luni și jumătate.

„Aici avem un cocoșel de două luni și jumătate. Cred că are două kilograme. L-am vândut cu 30 de lei, prețul angro. Este puțin, pentru că mâncarea ne-a costat foarte scump și ei au ajuns la o vârstă foarte mare și mâncau mult și nu mai este convenabil", a declarat Olga Bria.

Un astfel de pui, anul trecut, era vândut cu 35 de lei. Din cauza scumpirii nutrețurilor, numărul păsărilor a fost redus de aproape patru ori.

„Anul trecut am crescut 210 mii de pui, anul acesta 50 de mii de pui. În primul rând cerealele au fost foarte scumpe și, în al doilea, situația pandemică din țară. Oamenii nu au bani", afirmă sursa citată.

Din cauza pandemiei au scăzut vânzările, iar seceta a generat prețuri exagerate la hrană. Așa că, anul acesta crescătorii de păsări aproape că lucrează în pierdere.

Familia Bria din Cahul crește pui de aproximativ 13 ani.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: