Organizatoarea acestui târg este Diana Crudu, cea care pe timp de pandemie și carantină, impuse de autorități, a fost ca un colac de salvare pentru micii agricultori, disperați că le putrezeau mărfurile în depozite. Atunci, Diana i-a promovat insistent pe pagina sa de Facebook, astfel ajutându-i să-și vândă produsele.

targtarg

Acești agricultori încă nu au ieșit din criză, ne-a spus Diana Crudu, pentru că odată cu pandemia, au fost afectați și de seceta din acest an:

„Unii dintre ei sunt cu moralul la pământ, au nevoie de susținerea noastră, ca să nu-și ia lumea în cap, cum au făcut mulți dintre conaționalii noștri ajunși în pragul disperării”, a afirmat Diana, venind cu un exemplu despre o tânără familie care, din cauza secetei, a început să-și taie mioarele pentru că nu mai aveau cu ce le hrăni, turma de oi fiind singura lor sursă de existență. Vor fi prezenți și ei la acest târg, cu renumitul produs din carne de oaie numit kavurma, delicatețe specifică localităților din sudul Basarabiei.

dianadiana

Și Diana va fi la târg cu struguri „Moldova”de vânzare, pe care îi crește împreună cu membrii familiei sale. Amintim că acum câțiva ani, ajunsă în culmea disperării că nu-și poate vinde producția muncită cu sudoarea frunții, din cauză că produsele importate abundă toate magazinele și piețele de la noi, Diana Crudu a postat în spațiul public un video, cu un mesaj disperat, care a devenit viral în câteva ore. În ajutor i-au sărit chiar și basarabenii plecați peste hotare, care cumpărau lăzi de struguri, iar ea le trimitea prin autobuze în țările în care se aflau. Astfel, în acel an, i-a ajutat și pe mulți alți crescători de struguri să-și vândă marfa.

Acel caz a scos la suprafață problema cu care se confruntă agricultorii noștri: lipsa pieței de desfacere, la noi acasă, a produselor noastre, dar și neglijența autorităților față de micii producători, pe care-i lasă să fie înghițiți de marele holdinguri care acaparează totul în calea lor.

Organizatoarea târgului promite că vânzătorii vor respecta regulile impuse pe timp de pandemie cu strictețe.

targtarg