Incidentul a avut loc în dimineața zilei de ieri. Aflată în misiune de verificare a patrulei de serviciu, conducerea SPF Brânza a observat în apropiere de satul Slobozia Mare o persoană cu arma în spate.

La solicitarea de a opri pentru efectuarea verificărilor de rigoare, bărbatul nu s-a supus somațiilor, dar din contra a îndreptat arma asupra angajaților Poliției de Frontieră, fiind trase două focuri de armă.

Ulterior, acesta a aruncat arma și a încercat să fugă în direcția localității. Pentru reținerea acestuia, polițiștii de frontieră au folosit arma din dotare cu efectuarea a cinci împușcături în plan vertical.

Și în aceste circumstanțe, băbatul a opus rezistență și a prezentat un comportament agresiv față de angajații Poliției de Frontieră.

Bărbatul era în stare de ebrietate.

Pentru fapta sa, polițiștii de frontieră au deschis dosar penal. Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă până la opt ani de pușcărie.