În dosar figurează un procuror din Chișinău, un avocat, un judecător și un ex-judecător ai Curții de Apel Chișinău, doi judecători ai Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, un asistent judiciar și două persoane fizice.

În privința asistentului judiciar și a uneia dintre persoanele fizice este aplicată măsura preventivă de arest la domiciliu, iar în privința avocatului, a judecătorului de la Curtea de Apel Chișinău, dar și a unui judecător din Judecătoria Chișinău a fost aplicat controlul judiciar. Ceilalți inculpați sunt cercetați în stare de libertate.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, urmărirea penală pe cauză a fost dispusă de către procurorul general conform elementelor infracțiunii de trafic de influență. Ulterior, la cauza respectivă au fost conexate cauzele penale privind elementele infracțiunii de corupere pasivă, corupere activă, amestecul în înfăptuirea justiției și pronunțarea cu bună știință a unei hotărâri ilegale.

Magistrații sunt cercetați penal pentru că ar fi pretins și primit sume de pentru a emite decizii, încheieri favorabile pe mai multe cauze penale aflate în examinare. Avocatul și procurorul implicați în schemă transmiteau mijloacele bănești de la persoanele interesate către magistrați, iar medicul și cealaltă persoană fizică implicate în schemă, erau cei care furnizau mijloacele bănești și în interesul cărora urmau să fie emise decizii favorabile.