image
Sursa foto: exxpress.at

Rusia a emis mandat de arestare pe numele judecătorului Curții Penale Internaționale care a cerut arestarea lui Putin

Ministerul rus de Interne a emis un mandat de arestare pe numele judecătorului Curții Penale Internaționale (CPI) Karim Ahmad Khan, care în martie curent a cerut arestarea lui Vladimir Putin pentru crime de război.

Atunci Curtea Penală Internațională a emis mandatul de arestare a lui Putin sub suspiciunea de deportare ilegală a copiilor și transfer ilegal de persoane de pe teritoriul Ucrainei în Federația Rusă.

Totodată, separat, instanța emisese mandat de arestare și pentru Maria Alekseyevna Lvova-Belova, comisarul rus pentru drepturile copilului, cu aceleași acuzații.

Kremlinul a negat acuzațiile conform cărora forțele sale ar fi comis atrocități în timpul invaziei în Ucraina și a calificat acuzațiile CPI drept „scandaloase și inacceptabile”.

Moscova a adăugat că mandatele sunt „nule și neavenite”, deoarece Rusia nu recunoaște CPI și nu a semnat Statutul de la Roma – tratatul care stă la baza tribunalului permanent pentru crime de război din lume.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: