image
Sursa foto: politia.md

Un tânăr din Drochia, reținut după ce ar fi furat din mai multe gospodării din raionul Soroca // FOTO

Un bărbat din raionul Drochia ar fi furat din mai multe gospodării din localitățile Rublenița și Egoreni din raionul Soroca. Individul a fost reținut de polițiști și riscă până la 4 ani de închisoare.

Polițiștii din Soroca au fost sesizați în perioada septembrie - noiembrie curent, referitor la mai multe furturi din locuințe. Proprietarii s-au plâns la poliție că persoane necunoscute ar fi pătruns în case prin geam, de unde au sustras mijloace bănești și bijuterii din aur.

Ulterior, suspectul a fost identificat și reținut de oamenii legii. Acesta s-a dovedit a fi un bărbat de 26 de ani din raionul Drochia, care anterior a fost judecat pentru infracțiuni similare, fiind eliberat din închisoare în iulie 2021.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliul bănuitului, polițiștii au ridicat o daltă metalică cu ajutorul căreia acesta ar fi forțat geamurile și ar fi pătruns în locuințe.

Polițiștii din Soroca întreprind în continuare acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigație în vederea acumulării probelor, cât și verificarea implicării bărbatului în comiterea altor infracțiuni.

Conform legislației în vigoare, suspectul riscă amendă de până la 67 500 de lei sau până la patru ani de închisoare.

politia.mdpolitia.md

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: