Moldovencele din Irlanda își potolesc prin dans dorul de R. Moldova // VIDEO

Cristina Melnicenco din Sângerei are doar doi ani de când s-a stabilit la Dublin.

În căutare de noi oportunități a fost și familia Olesei Solomei din Băcioi.

Viorica Popa din Ratuș și-a urmat marea iubire tocmai în Irlanda.

Din Orhei în lumea mare a plecat și Ludmila Țurcan.

Acum șase ani părinții Paulinei au venit în Țara Smaraldului pentru a-i oferi un viitor mai bun.

Cu nouă ani în urmă, Elena Codreanu din Cimișlia și-a urmat soțul la peste 2.500 de kilometri.

Venite din diferite colțuri ale Moldovei pe aceste femei le-a unit inițiativa fostei dansatoare din Ansmablul Joc, Cristina Veșca. Ea a făcut parte din acest colectiv mai bine de 8 ani.

Cristina dansează de mică, iar pasiunea pentru mișcare îi curge prin vene. Acasă absolvit colegiul Național de Coregrafie din Republica Moldova, dar și Academia de Muzică și Arte Plastice.

Acum peste cinci ani a fost nevoită să părăsească ansamblul și să emigreze peste hotare, o decizie deloc ușoară, dar pe care și-a asumat-o.

Fiecare dintre aceste femei și-a dorit un viitor sigur. Pentru asta au plătit cu ani grei de integrare în Irlanda. Balsamul pe suflet a fost descoperirea și șansa de a se aduna într-un colectiv pentru a învăța dansurile noastre populare.

Dansurile populare pentru Cristina sunt nu doar o pasiune, dar și un stil de viață. Când a plecat din Moldova a simțit că renunță la o parte din ea.

Până să rămână însărcinată, a reușit să danseze în faimosul colectiv River Dance din Dublin, însă o dată cu maternitatea, moldoveanca a luat o pauză.

Își dorea să revină la pasiunea de cândva, dar noile circumstanțe o țineau departe de dans. Până într-o zi, când a prins curaj și a făcut o postare pe o rețea de socializare. Sală pentru dansuri nu avea, însă a văzut oportunitatea de a-i aduna pe conaționali într-un parc din Dublin. Nu era convinsă de prognoza meteo sau de câți moldoveni vor veni, însă Cristina nu a renunțat la dorința ei.

Din cauza restricțiilor impuse de pandemie, colectivul a fost nevoit să facă o pauză de la repetiții și întâlniri de grup.

Nu pierdeau nici un moment, iar atunci când restricțiile erau reduse, profitau din plin.

O dată cu ridicarea restricțiilor, grupul de dans își dau întâlnire fără ezitare într-o sală de dansuri, unde trăiesc din plin fiecare minut.

Își fac timp liber și vin la orele de dans pentru că prin mișcare și muzică se teleportează în locurile pentru care poartă un dor nemărginit.

Deși multe din ele nu au făcut dansuri decât în copilărie sau chiar deloc, sunt convinse că niciodată nu este târziu să-ți îndeplinești dorințele.

Cristina a decis să împartă cunoștințele și dragostea pentru dans nu doar cu cei mari, dar și cu micuții conaționalilor. Deși inițial nu se gândea să adune și grupe de copii, atunci când a văzut că există dorință nu a putut da înapoi.

Acestea sunt generațiile crescute departe de rădăcinile lor. Prin orele de dans învață și cunosc cultura și tradițiile neamului. În timp au înțeles acest lucru important de la părinți. Oriunde s-ar afla, ei continuă să păstreze vie legătura cu țara în care s-au născut și au crescut.

Cristina înțelege câtă responsabilitate implică această misiune. În căutarea unei vieți cu posibilități a plecat în lumea mare, însă Cristina a ales să ducă peste tot o bucățică din Moldova.

Muzică, mișcare și multă dragoste pentru țara în care au trăit sunt doar câteva lucruri simple, dar suficiente pentru ca-n sala de repetiții să trăiască momente de nedescris.

Familia Cristinei a reușit să deschidă și o afacere în Irlanda, iar o dată cu stabilirea unor puncte cheie care le oferă confort și stabilitate la întrebarea de reîntoarcere acasă răspunsul este unul incert.

Și-au schimbat nu doar țara, dar și viața, iar experiența de trai într-o altă societate, în care ziua de mâine vine fără frică, dar cu încredere și șanse de dezvoltare, îi face să amâne gândul de revenire în Moldova.