Cât despre „abuzul de serviciu” comis de către angajații publici la înstrăinarea bunurilor amplasate pe strada A. Pușkin și str. Alexei Mateevici din Capitală,procuratrura informează că s-a constatat lipsa unui prejudiciu efectiv și real, cauzat prin acțiunile factorilor de decizie, pentru că, în speță, a fost încasat contraechivalentul pentru tranzacția efectuată pe de o parte, iar pe de altă parte, contractele de vânzare-cumpărare au fost reziliate, cu aducerea părților în poziția inițială, bunurile revenind în proprietatea statului.

„În cadrul investigațiilor nu au fost stabilite careva probe care ar fi servit la constatarea unei bănuieli rezonabile cu privire la comiterea acestor sau altor infracțiuni, Procuratura Anticorupție a adoptat decizia de clasare a procesului penal”, se arată scris în comunicatul Procuraturii.

„Procurorii au constatat că funcționarii publici implicați la diferite faze ale procesului, au depășit intenționat, în mod vădit, limitele drepturilor și obligațiilor prevăzute de lege”, se mai precizează în comunicat.

În această ordine de idei, au fost recunoscuți culpabili de comiterea contravenției nominalizate mai mulți funcționari, inclusiv de rang înalt, și anume:

- 6 membri ai Comisiei de negocieri directe pentru darea în locațiune a activelor neutilizate a întreprinderii de Stat Complexul „Casa Presei” a Cancelariei de Stat a Republicii Moldova;

- 6 membri ai Consiliului de administrare al Î.S. Complexul „Casa Presei”;

- 9 membri ai Comisiei de privatizare a încăperilor nelocuibile, date în locaţiune, instituită prin ordinul Directorului General al Agenţiei Proprietăţi Publice.