image
Sursa foto: jc.md

În plină pandemie, bătrânii neputincioşi din raionul Dubăsari au rămas abandonaţi de stat

În plină pandemie, persoanele cu dizabilităţi de gradul întâi din raionul Dubăsari, dar şi bătrânii fără copii care nu se pot deplasa dar care nu au grad de dizabilitate, au rămas fără serviciile lucrătorilor sociali şi ale asistenţilor personali. Înainte ca bătrânii din cele 11 sate din raion să rămână definitiv fără serviciile asistenţei sociale, administraţia raionului Dubăsari l-a avut oaspete chiar pe preşedintele Igor Dodon.

Care este situaţia acestor bătrâni care nu au puteri nici măcar să-şi aducă o căldare de apă de la fântână, ori să-şi cumpere o pâine, am încercat să aflăm de la şeful Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei raionale, Vladimir Vancea, dar şi de la preşedintele raionului Dubăsari, Grigore Filipov.

De la 1 martie, în grija lui Dumnezeu

Bătrânii singuratici deserviţi de către lucrătorii sociali din raionul Dubăsari au tot fost avertizaţi încă de prin luna septembrie că vor rămâne fără acest ajutor. Lucrătorii sociali aveau funcţia să meargă la ei de două ori pe săptămână, să le aducă apă, să le procure produse alimentare şi medicamente, să le achite facturile. Menţionăm că aceste persoane se deplaseză cu cu mare greu în bastoane, iar unii sunt imobilizaţi la pat.

Înainte de sărbătorile de iarnă, şefii asistenţei sociale dubăsărene i-au anunţat încă o dată, de data asta definitiv, că, de la 1 ianuarie, nu vor mai beneficia de acest serviciu. După un articol publicat pe Jurnal.md însă, care descria situaţia acestor bătrâni neajutoraţi, serviciul de asistenţă a lucrătorilor sociali la domiciliul a fost prelungit. Dar nu pentru mult timp!

bătrânbătrân

De la 1 martie 2020, autorităţile raionale şi asistenţa socială au pus în aplicare decizia consiliului raional. Toţi cei aproximativ 90 de bătrâni din raion, care se bucurau ca nişte copii când le păşea pragul lucrătorul social, majoritatea dintre ei trecuţi prin al Doilea Război Mondial şi prin foame, au rămas abandonaţi de către stat. Mai mult decât atât, autorităţile raionale au hotărât să retragă şi asistenţa personală pentru mai multe persoane cu disabilităţi de gradul întâi. Totodată, şi lucrătorii sociali, dar şi asistenţii personali, ale căror salarii erau destul de modeste, au rămas fără serviciu. Şi ei, în aceste zile de carantină, abia de se descurcă să nu moară de foame.

bătrânbătrân

I-am sunat pe mai mulţi lucrători şi asistenţi sociali din raion, să ne spună dacă cunosc care este situaţia acestor bătrâni acum. Deşi în decembrie, când am vorbit cu ei, au fost foarte deschişi şi ne-au vorbit despre greutăţile prin care trec aceşti bătrâni şi necesitatea acestor servicii sociale pentru ei, acum, toţi cei pe care i-am contactat au fost foarte reticienţi.

Unul dintre asistenţi s-a scăpat cu vorba şi a spus că după acel articol au fost sunaţi de „la raion” şi luaţi la rost. Şi că, nu vor să vorbească pentru că mai speră că, poate, autorităţile se vor răzgândi şi le vor da de lucru din nou, pentru că sunt şi ei în situaţie critică, nu doar bătrânii deserviţi adineaori de ei.

Tot de la ei am aflat că, acum, bătrânii neputincioşi plătesc cuiva din pensia lor şi aşa mizeră, ca să le cumpere pâine ori să le aducă apă.

Am încercat să discutăm cu şeful Direcţiei Asistenţei Sociale a raionului Dubăsari, Vladimir Vancea, să ne spună dacă cunoaşte care este situaţia acestor bătrâni acum, pe timp de pandemie. Ca şi data trecută, în decembrie, când am încercat să vorbim de mai multe ori cu el, Vladimir Vancea nu a fost capabil să ne dea un răspuns şi a închis telefonul.

L-am sunat şi pe preşedintele raionului Dubăsari, Grigore Filipov, să ne spună care sunt argumentele conform cărora consiliul raional Dubăsari a decis să facă economii pe siguranţa şi sănătatea celor mai vulnerabile pături sociale. Dar, şi preşedintele raionului Dubăsari a argumentat că nu are timp şi că nu ştie cu cine vorbeşte de fapt şi care ar fi adevăratele noastre intenţii. Am revenit cu alt apel, şi de data asta însă fără rezultat.

Cu toate acestea, în situaţia când conducerea raionului nu găseşte bani pentru aceste funcţii, şi în condiţiile în care Grigore Filipov demonstrează lipsă de transparenţă, pe site-ul raionului apare un anunţ de angajare cel puţin ridicol, în această situaţie. Consiliul raional Dubăsari este momentan în căutarea unui „specialist principal în cadrul Aparatului Președintelui”, care să promoveze politicile în domeniul “transparenţei activităţilor Consiliului raional, elaborarea şi implementarea politicilor publice”!

Menţionăm că, înainte ca bătrânii din cele 11 sate din raion să rămână definitiv fără serviciile asistenţei sociale, pe 13 februarie, administraţia raionului Dubăsari l-a avut oaspete, întâmpinat cu pâine şi sare, chiar pe preşedintele R. Moldova, Igor Dodon. La această întâlnire însă, conducerea socialistă nu a fost capabilă să rezolve problemele celor mai vulnerabile persoane.

Dodon bătrâniDodon bătrâni

Dodon bătrâniDodon bătrâni

Nadejda Roşcovanu

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: