image
Sursa foto: Getty Images

Juventus, amenințată cu excluderea din Seria A de Federația Italiană: "Dacă nu acceptă, îmi pare rău"

Juventus, unul dintre cluburile fondatoare ale Superligii Europei, este amenințat cu excluderea din viitorul sezon de Serie A, dacă nu se va retrage oficial din competiția care își propunea să rivalizeze cu UEFA Champions League.

Nouă cluburi au anunțat că părăsesc Superliga, după valul de proteste din partea fanilor, autorităților, forurilor europene și mondiale, doar FC Barcelona, Real Madrid și Juventus fiind cele care încă speră că proiectul va fi relansat.

UEFA a decis ca echipele care au acceptat să se retragă din Superligă să încaseze cu 5% mai puțin din încasările pentru performanțele din competițiile europene, în timp ce Juve, Barcelona și Real vor fi trimise la comisiile disciplinare UEFA, unde sunt așteptate pedepse mai drastice.

Juventus, care riscă să rateze și participarea în viitorul sezon din Liga Campionilor, din cauza locului din clasament, ar putea avea probleme și în Serie A, dacă nu acceptă să renunțe la Superliga Europei.

"Dacă, la momentul înscrierii în noul sezon din Serie A, nu se va retrage din Superligă, Juve va fi exclusă. Există o regulă clară în statutul CONI și al Federației. Dacă Juventus nu acceptă acest lucru, îmi pare rău, dar va fi exclusă", a declarat Gabriele Gravina, președintele Federației Italiene de Fotbal, potrivit Gazzetta Dello Sport.

În cazul celor trei cluburi care nu au renunţat până acum la Super Ligă (FC Barcelona, Juventus şi Real Madrid), UEFA a anunţat că îţi rezervă dreptul "să ia orice măsură pe care o va considera adecvată".

În replică, cele 3 grupări au emis un comunicat de presă comun, postat pe site-urile oficiale.

"Ca răspuns la afirmaţiile făcute de UEFA în data de 7 mai, referitoare la Super Ligă şi la 9 dintre cluburile fondatoare, Barcelona, Juventus şi Real Madrid anunţă următoarele:

Cluburile fondatoare au fost supuse şi continuă să fie supuse unor presiuni externe, ameninţări şi ofense, pentru a abandona proiectul şi pentru a renunţa, în consecinţă, la dreptul lor de a veni cu soluţii pentru ecosistemul fotbalistic, cu propuneri concrete şi dialog constructiv. Acest lucru este intolerabil, iar legea şi tribunalele s-au pronunţat deja în favoarea propunerii Super Ligii şi au ordonat FIFA şi UEFA, direct sau prin organizaţiile afiliate, să se abțină de la orice acțiune care ar putea împiedica în orice mod această inițiativă, în timp ce procedurile judiciare sunt în curs.", se arată în comunicatul oficial semnat de Real Madrid, Barcelona şi Juventus.

"(...) Regretăm să vedem cum prietenii şi partenerii noştri, alături de care am fondat Super Liga, au acum poziţii atât de contradictorii şi semnează înţelegeri cu UEFA. Reiterăm faptul că, pentru a onora istoria noastră şi pentru a onora obligaţiile pe care le avem pentru fani, pentru binele fotbalului şi pentru sustenabilitate financiară a acestui sector, avem datoria să ne manifestăm într-o manieră responsabilă şi să căutăm soluţiile adecvate, în ciuda presiunilor inacceptabile şi ameninţărilor primite din partea UEFA.

Le punem în vedere celor de la FIFA şi UEFA, aşa cum am făcut-o în mai multe rânduri de când am anunţat Super Liga, deschiderea noastră spre dialog, cu respect şi fără presiuni intolerabile, în concordanţă cu legea, pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru familia fotbalului.", mai este scris în comunicatul oficial al celor 3 grupări.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: