image
Sursa foto: Jurnal.md // Nadejda Roscovanu

Post Scriptum: Ce se întâmplă pe piața gazelor

Anul acesta, pe piața gazelor naturale din Republica Moldova vor avea loc multe schimbări importante, care ar trebui să aducă mult mai multă transparență în acest domeniu, prețuri mai mici pentru consumatorii finali, dar și să reducă din nivelul uriaș al corupției care a bântuit piața gazelor, în special în ultimii 20 de ani. De aici s-a declanșat și o mare parte din agitația din spațiul public, la care am asistat în ultima perioadă, însoțită de tot felul de declarații și acuzații. Unele justificate, alte speculative și manipulative.

Așadar, în primul rând, de la 1 mai piața gazelor va fi liberalizată. Adică vă veți putea alege orice furnizor de gaze, în dependență de preferințe și prețul oferit. Pentru asta va fi nevoie doar să depuneți o cerere de a fi transferat de la actualul furnizor la cel nou. Această liberalizare era cumva valabilă și până în prezent, doar că nu era funcțională pe deplin, în condițiile crizei energetice care a durat practic până la sfârșitul anului trecut, a prețurilor foarte ridicate și a dificultăților privind identificarea stocurilor de gaze.

Acum însă gaze sunt, la prețuri stabile și decente, iar companiile autohtone le vor putea procura de pe bursă, de oriunde din Europa și apoi să le livreze consumatorilor. Procedura a devenit și mai simplă după ce ieri, Bursa Română de Mărfuri a lansat chiar o platformă disponibilă la Chișinău pentru achiziții de gaze. Acest concurs de împrejurări a făcut posibil ca, spre exemplu, Energocom să procure săptămâna trecută gaze naturale la un preț de aproximativ 270 de usd per mia de m3 de la o companie românească. Este cel mai mic preț al gazului ajuns în Moldova în ultimii 3 ani și mult sub ce oferă astăzi contractul cu Gazpromul.

Această liberalizare a pieței a și permis Energocomului să câștige o licitație organizată de fabrica de sticlă, privind furnizarea de gaze la un preț de doar 6,8 lei pentru un m3. Fapt ce a stârnit furia Moldovagaz, în condițiile în care Energocom a câștigat licitația chiar în defavoarea companiei Transautogaz, o subsidiară a filialei Gazpromului la Chișinău.

Șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, a început să dea telefoane și să trimită scrisori peste tot, cerând ca Energocom să nu mai fie un jucător pe piață, ci doar, eventual, să procure gaz, pe care să-l pună mai departe la dispoziție Moldovagaz sau altor companii, ca ele să-l livreze mai departe consumatorilor finali.

Adică gazul să mai treacă prin filiala Gazpromului, acolo unde să mai fie băgate în tarif diferite adaosuri, inclusiv cele pentru salariile de zeci de milioane de lei lunar, pe care le ridică în total toți membrii din administrarea acestei companii, mulți dintre ei cetățeni ruși cu epoleți FSB. Sau să fie incluse în tarife și sumele sifornate prin schemele de genul celora de care am vorbit săptămâna trecută la Jurnal TV, cu licitații trucate la lucrările de construcție sau întreținere a gazoductelor.

De altfel, agitația lui Vadim Ceban se trage din faptul că Moldovagaz pierde tot mai mult teren pe piața gazelor naturale, iar odată cu asta și Moscova pierde din controlul asupra Republicii Moldova.

În același timp, guvernarea, cei de la Energocom, trebuie să găsească soluții eficiente și transparente pentru a asigura cele mai bune condiții pentru consumatori, referindu-mă, în primul rând, la prețurile cele mai bune.

Pentru că odată ce la Energocom s-a epuizat gazul scump, cumpărat în 2022 și 2023, iar la Moldovagaz au dispărut devierile tarifare, este inadmisibil ca din mai, cel târziu iunie, să mai avem aceste tarife de peste 14 lei pentru consumatorii casnici. Sigur, nu este posibil niciun tarif de 6,8 lei, precum e la companii, care primesc gaze prin rețele de presiune medie, unde se aplică un alt preț, dar nu mai există motive nici ca acesta să fie mai mare de maximum 10 lei.

Mai ales că pe piață sunt disponibile gaze la prețuri de mult sub 300 usd mia de m3, iar Energocom a făcut deja achiziții la astfel de prețuri. În condițiile actuale de pe piață, ținând cont de prețurile acum în vigoare, guvernarea nu are dreptul și nu va avea absolut nicio scuză dacă în a doua jumătate din 2024 prețul mediu al gazelor pentru consumatorii finali va fi mai mare de 10 lei.

Citeşte mai mult despre

gaz

Noutăţile partenerilor

comentarii: