image
Sursa foto: facebook.com/AsociatiaMAR

Restaurantele și sălile de sport, redeschise de astăzi; Ce măsuri de protecție sunt impuse pentru toată lumea

Începând de astăzi, sectorul HoReCa, dar și sălile de sport, își reiau activitatea, însă trebuie să respecte o serie de măsuri stricte, iar agenții economici care le vor încălca vor fi închiși la prima abatere, avertizează autoritățile.

Potrivit deciziei Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică, de astăzi, cu respectarea strictă a mai multor măsuri sanitare, restaurantele, cafenelele și hotelurile își pot relua activitatea, la fel ca și sălile de sport și fitness, însă fără vestiar, baie și piscină.

Astfel, în sălile de sport trebuie să fie respectată distanța de 2 metri, distanță la care trebuie să fie amplasate și echipamentele sportive, personalul trebuie să fie asigurat cu echipament de protecție, numărul de persoane pentru o ședință de antrenament să fie limitat și sala să amplaseze soluții dezinfectante la intrare și să monitorizeze respectarea igienei mâinilor.

Iar administratorii restaurantelor și cafenelelor sunt obligați să dezinfecteze întregul utilaj/inventar de lucru, suprafeţelor din spaţiile de depozitare, producere, comercializare şi deservire, să monitorizeze starea de sănătate a angajaţilor, inclusiv termometria, la începutul zilei de muncă și cu asigurarea evidenţei. În caz de depistare a unor simptome ale infecţiei respiratorii acute, angajatul nu se admite la serviciu, se autoizolează şi informează medicul de familie.

Personalul trebuie să fie asigurat cu suficient echipament de protecţie personală (măşti, mănuşi, şorţuri şi viziere după caz), iar măştile de protecţie să fie sschimbate la fiecare două ore. În localuri, la intrare, trebuie să fie măsurată temperatura fiecărui vizitator, să fie asigurată respectarea distanţei fizice de 1,5-2 metri între persoane, iar la mese nu trebuie să se afle mai mult de patru persoane, cu excepţia grupurilor constituite din membrii unei familii de gradul unu şi doi pe linie dreaptă şi colaterală.

Vedeți mai jos detaliat măsurile pe care trebuie să le respecte fiecare în sălile de sport și în localurile de alimentație publică:

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: