image
Sursa foto: novosti.com

Izolați în Transnistria: „Unde-i deputatul ales de „poporul transnistrean”? Să iasă să discute cu oamenii!”

În timp ce Biroul de reintegrare de la Chișinău anunță că în Transnistria au fost adoptate măsuri „în oglindă”, adică similare cu cele întreprinse de autoritățile de pe malul drept al Nistrului, mai mulți profesori și manageri de la instituțiile cu predare în limba română din această regiune se arată îngrijorați că de pe 18 martie așa numitul hotar de la Nistru a fost închis. Nu au acces la bancomate să-și ridice salariile, nici la instituțiile medicale de pe malul drept al Nistrului.

Fiind salarizați de Chișinău, respectiv, achită polițe de asigurare ale CNAM. Până în prezent, nimeni, nici ministerul Educației, nici Biroul de Reintegrare, Ministerul Sănătății Muncii și Protecției Sociale, dar nici deputatul Alexandru Oleinic, care a obținut mandatul în condiții dubioase din partea acestei circumscripții, nu a luat legătura cu ei să le explice care ar fi soarta lor și unde ar trebui să se adreseze în caz de simptome de boală.

Eleonora Cercavschi, directoarea liceului „Ștefan cel Mare” din Grigoriopol, ne informează că o parte din oamenii din Transnistria conștientizează pericolul, în special cei care se informează de pe internet. O bună parte însă nu înțeleg riscurile legate de acesta. Pe străzi oamenii nu respectă distanța între ei, nu poartă măști, iar odată cu închiderea hotarelor, au crescut cozile în magazine.

Aici oamenii se informează în mare parte de la posturile de televiziune rusești, care retransmit programe de divertisment. Rușii nu prea vorbesc despre coronavirus și dacă în Rusia coronavirus nu-i, nu e nici aici! Dacă Putin spune că nu-i - nu-i”, afirmă Eleonora Cercavschi.

Ce faceți cu noi?...

Directoarea liceului ne mai spune că toți profesorii ridică banii de la bancomatele aflate în localități subordonate Chișinăului. De ieri nu mai poate ieși din Transnistria, altfel riscă să nu i se permită să se întoarcă acasă. Familia sa are doar buletine de identitate, nu și cetățenia așa numitei „rmn”.

„Mi-au spus că dacă ies din Transnistria, nu mai pot reveni înapoi. Sunt cetățean „străin” pentru ei. Plătesc polița de asigurare a CNAM. Am luat legătura cu consilierul lui Oleinic. Că dacă e deputat din partea poporului de aici, de ce nu ar ieși să discute cu poporul, să-i explice cum să se protejeze? Nu mi-a răspuns nimic. Acest deputat și-a obținut în mod urât mandatul și are un comportament urât”, afirmă profesoara.

Eleonora Cercavschi ne mai spune că a luat legătură și cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

„Când plătești o poliță de asigurare, ea trebuie să-ți garanteze sănătatea. Intrarea dintre Dubăsari și Cocieri e blocată, mai nou, cu blocuri de beton, ca pe timp de război. Nu putem ieși, nici pe acolo, nici pe la Doroțcaia. Unde ne adresăm în caz de boală, în ce mod ne ridicăm salariile? Nu am primit niciun răspuns”, spune Eleonora Cercavschi.

Toate cadrele didactice de la liceul „Ștefan cel Mare” au primit indicația să se autoizoleze în casă. Fac lecții trimițând temele elevilor prin mail, viber și alte platforme de socializare. În caz de boală, autoritățile din Grigoriopol încă nu au informat cetățenii ce măsuri au întreprins de izolare a acestora și în ce laboratoare vor fi testați dacă au ori nu temutul virus.

Izolați și fără bani

Un caz și mai disperat e cel al profesoarei de la liceul „Lucian Blaga” din Tiraspol, Raisa Pădurean, care trece prin momente grele de luptă cu cancerul mamar. Ne spune că a revenit acum câteva zile de la un spital din București. Mai are de efectuat unele analize, dar a rămas fără bani și mai are medicamente doar pentru câteva zile.

„Există această problemă că nu ni se permite să ieșim în localitățile subordonate Chișinăului, nu avem acces la bancomate. Pe moment am nevoie de medicamente. Nu pot cere bani de la nimeni, pentru că toți au acum probleme de ordin financiar. RM e în stare de urgență, dar cine se interesează cum rezistăm noi, cei din stânga Nistrului? Mi-au rămas medicamente doar pentru 2-3 zile și gata”, ne spune disperată profesoara.

Potrivit ei, la Tiraspol lumea vorbește că ar exista patru persoane suspecte, izolate, iar cazuri de coronavirus confirmate nu există.

„Am înțeles că este pregătită secția de boli infecțioase a Spitalului orășenesc și secția de boli infecțioase pentru copii. În cazul în care vor fi cazuri confirmate, pacienții în stare gravă vor fi duși la Chișinău. Așa vorbește lumea. Mie îmi cumpără produse vecinii, prietenii, deoarece acum am imunitatea slabă. Stau închisă în casă. În rest, oamenii nu prea respectă regulile. Chiar în casa noastră zilele acestea a fost o petrecere cu cântece și dansuri”, susține profesoara, precizând că acolo oamenii ar avea nevoie să fie mai informați despre pericolul care a afectat azi toată lumea.

Managerul liceului, Ion Iovcev, confirmă că de câteva zile, odată cu închiderea așa numitului hotar dintre regiunea secesionistă și Chișinău, se simt și mai izolați.

„Instituțiile publice, de învățământ, s-au închis și la Tiraspol până pe 5 aprilie. Lucrează doar magazinele și farmaciile. Măștile lipsesc. Șefii de la Tiraspol spun că situația e sub control. De fapt, nu cred că e mai bună decât pe malul drept al Nistrului”, afirmă Iovcev.

Profesorul locuiește pe moment la Caragaș, iar luni s-a deplasat la Tiraspol. „Am văzut microbuze pline cu oameni. Oamenii circulă pe străzi ca și mai înainte, fără a respecta distanța între ei de cel puțin 2 metri. Am auzit doar că mijloacele de transport sunt dezinfectate. Se mai spune că în caz de coronavirus, analizele vor fi trimise la Chișinău. Aici nu există laboratoare. E greu să te afli acum izolat în această regiune”, a mai spus Ion Iovcev.

Amintim că ieri Biroul de reintegrare a emis un comunicat în care anunța că în regiunea transnistreană au fost adoptate măsuri „în oglindă" pentru protejarea locuitorilor împotriva Covid-19 și că păstrează legătura cu negociatorul-șef din partea Tiraspolului pentru a depăși situațiile dificile cu care se confruntă cetățenii din această regiune. Responsabilii de la Birou au mai informat că situația din zona de securitate este monitorizată de pacificatori și misiunea OSCE ca noile reguli care au contribuit și mai mult la izolarea oamenilor, să nu devină permanente.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: