image
Sursa foto: jurnal.md

Avertismentul poliției pentru părinți și copii în legătură cu vacanța de iarnă

De azi elevii intră în vacanță. Cu această ocazie poliția vine cu recomandări copiilor și părinților pe perioada de iarnă pentru a preveni diferite fapte anti-sociale și cazurile de victimizarea a copiilor.

Polițiștii recomandă părinților să îi supravegheze permanent pe copii pentru a evita riscurile, să discute deschis cu copilul despre cum să reacționeze în situația în care se rătăcește, să le amintească copiilor mereu regulile de circulație și importanța respectării acestora.

În cazul în care s-a pierdut, polițiștii recomandă părinților să învețe copilul să apeleze la un polițist sau un adult.

„Discutaţi deschis cu copilul vostru, despre cum să reacţioneze în situaţia în care se rătăceşte, asiguraţi-vă că acesta cunoaşte numele complet al părinţilor, numărul de telefon, precum şi adresa acestora.

Nu lăsaţi copilul să se joace nesupravegheat.

Învăţaţi-l că are voie să plece doar cu permisiunea dumneavoastră şi că trebuie să spună întotdeauna unde şi cu cine pleacă.

Nu-l trimiteţi singur să cumpere ceva.

Dacă s-a pierdut, învăţaţi-l să apeleze la un poliţist sau un adult însoţit de un copil.

Amintiţi-le mereu regulile de circulaţie şi importanţa respectării acestora, prin oferirea unor exemple de bună conduită în trafic.

Atenţie la posibilele accidente cu mijloace aparent inofensive. Împodobirea bradului, lumânările decorative, jucăriile care nu corespund vârstei copilului, toate acestea îi pot pune sănătatea în pericol.

Totodată, dacă mergeţi la cumpărături împreună cu copiii, supravegheaţi-i în permanenţă, mai ales în locurile aglomerate (pieţe, magazine mari), unde se pot rătăci.

În cazul în care vă confruntaţi cu dispariţia copilului, apelaţi în cel mai scurt timp posibil Poliţia, la numărul unic 112, apelabil de la orice telefon mobil sau fix, indiferent că aveţi sau nu credit.”

Iar copiilor polițiștii le recomandă să fie prudenți în relațiile cu persoanele nou cunoscute, să circule numai pe trotuare, să nu folosească obiecte cu conținut exploziv și să nu meargă la joacă la bazinele acvatice, lacuri sau râuri, oricât de rezistent ar părea stratul de gheață.

„Nu mergeţi la joacă la bazinele acvatice, lacuri sau râuri, oricât de rezistent ar părea stratul de gheață.

Nu legaţi prietenii cu persoane care manifestă un comportament deviant. Nu intraţi în anturaje dubioase!

Fiţi prudenţi în relaţiile cu persoanele nou cunoscute sau cunoscute întâmplător .

Atenţie la „lumea virtuală”!

Nu oferiți date personale sau poze celor cu care corespondează pe Internet.

Circulați numai pe trotuare.

După căderea întunericului sau în alte condiții de vizibilitate redusă, folosiți îmbrăcăminte de culoare deschisă, care vă face mai vizibili în lumina farurilor.

Nu folosiţi obiecte cu conţinut exploziv, întrucât acestea pot produce vătămări corporale cu consecinţe deosebit de grave.

Nu consumaţi băuturi alcoolice sau substanţe interzise de lege.

Nu vă urcaţi în autoturismele unor persoane necunoscute indiferent de motiv.

De altfel, în toată această perioadă, polițiștii vor continua activitățile specifice Campaniei naționale „Grija”, în cadrul căreia o atenție deosebită este acordată copiilor, în vederea prevenirii și combaterii delicvenței juvenile.

În speranţa că acest minim de reguli preventive vor fi însuşite şi adoptate în comportamentul vostru, nu ne rămâne decât să vă dorim să aveţi parte de o Vacanţă frumoasă!”

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: