image
Sursa foto: rare-gallery.com

Germania a aprobat livrarea de arme Ucrainei; Vor cere de la Qatar tancuri Ghepard

Guvernul german a aprobat livrarea de tancuri Leopard 1 Ucrainei din stocurile sale industriale şi este în discuţii pentru a răscumpăra 15 tancuri Ghepard din Qatar pentru a le trimite Kievului, a informat vineri ziarul Sueddeutsche Zeitung, citat de Reuters.

Livrarea tancurilor Leopard ar putea avea loc oricând, odată ce tancurile vor fi reparate, a relatat ziarul, citând surse guvernamentale, transmite Agerpres.

Rheinmetall şi Flensburger Fahrzeugbau Gesellschaft doresc să recondiţioneze zeci de tancuri Leopard 1, pe care le-ar putea furniza Ucrainei dacă Kievul ar fi dispus să le cumpere, conform sursei citate.

Mai mulţi oficiali germani au discutat cu Ministerul de Externe al Qatarului despre o posibilă achiziţie a 15 tancuri Ghepard pe care Doha le-a cumpărat pentru a securiza stadioanele unde au avut loc meciurile de fotbal din cadrul Cupei Mondiale, a spus ziarul, adăugând că Berlinul încearcă să obţină mai multe muniţii din Qatar.

Tancurile "Ghepard s-au dovedit foarte bune în războiul din Ucraina. Dacă am putea obţine mai multe de la partenerii de aici, asta i-ar ajuta cu siguranţă pe ucraineni", a declarat pentru Sueddeutsche Zeitung recent numitul ministru german al apărării Boris Pistorius. 

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: