Lotul nostru a fost alcătuit din 19 persoane, dintre care 13 sportivi, toţi alegându-se cu distincţii. În premieră, persoanele cu necesităţi speciale au evoluat în competiţii împreună cu partenerii de care au fost însoţiţi la eveniment.

Formaţia alcătuită din Diana Bobuţac, Ana Bulgac, Suzana Cazac, Rimma Cuca, Axenia Cuzmenco, Elena Gobjilă, Mihaela Graur şi Maria Ţurcan a devenit campioană la fotbal feminin.

 Pavel Ivanov şi Victor Vleju au obţinut medaliile de aur la tenis, iar Alexei Zanoga, la nataţie.

Alexandra Bilic şi Nicolae Gheţiu au urcat pe treapta a doua a podiumului la proba de tenis de masă.

Complexul sportiv Kolisseum din Los Angeles a fost gazda a peste 6500 de sportivi cu necesităţi speciale din 165 de ţări de pe mapamond.

Programul a inclus concursuri la 25 de genuri de sport de vară. Participanţii au avut ocazia să demonstreze pe terenurile de joc curajul, determinarea şi spiritul de sportivitate.