Pentru prima oară în istoria baschetului nord-american, doi fraţi vor fi titulari în meciul vedetelor şi, mai mult decât atât, vor fi adversari. Analele NBA mai consemnează două All Star Game-uri la care au participat fraţi, Tom şi Dick Van Arsdale, în 1970 şi 1971, însă aceştia nu au fost amândoi titulari.

Fraţii Gasol Saez, născuţi în Barcelona, au cucerit pe rând baschetul american. Pau Gasol, acum în vârstă de 34 de ani, a câştigat câteva trofee în Europa şi, la 21 de ani, a ajuns în SUA, unde a jucat pentru Memphis Grizzlies. În 2008 a trecut la Los Angeles Lakers, iar de anul trecut joacă la un alt nume legendar, Chicago Bulls.

Odată cu trecerea lui Pau în NBA, familia Gasol Saez s-a mutat în Statele Unite, aşa că fratele mai mic, Marc, acum în vârstă de 29 de ani, a început să joace baschet în sistemul nord-american. După terminarea liceului, însă, Marc Gasol s-a întors în Spania, unde a jucat pentru Barcelona, ca şi fratele său, apoi pentru Akasvayu Girona.

Marc Gasol a fost ”recrutat” de Los Angeles Lakers în 2008, însă echipa din California l-a cedat către Memphis Grizzlies la schimb cu… fratele său, Pau. A fost singurul schimb între fraţi în istoria NBA.

Titularii Estului au câştigat din start bătălia salariilor cu rivalii din Est, la NBA All Star Game 2015. Diferenţa este accentuată de absenţa celebrului Kobe Bryant. Fraţii Gasol, titulari şi rivali în acelaşi timp, vor oferi un punct de atracţie inedit la confruntarea superstarurilor.

Carmelo Anthony, de la New York Knicks, şi LeBron James, liderul lui Cleveland, ambii cu peste 20 de milioane de dolari, sunt vedetele cu cele mai mari salarii la reuniunea eveniment găzduită de New York, la jumătatea lunii februarie.

Pau Gasol are cel mai mic salariu din Est, peste 7 milioane de dolari, însă este în centrul unei premiere importante în NBA. El şi Marc Gasol, cu un salariu dublu în Vest, sunt primii fraţi din istorie care se întâlnesc în postură de titulari la All-Star Game.

În ansamblu, titularii Estului cumulează salarii în valoare de aproape 76 de milioane de dolari, cu 12 milioane mai mult decât rivalii din Vest. Pivotul Anthony Davis încasează mai puţin de 6 milioane anual la New Orleans Pelicans, însă este un potenţial candidat la titlul de MVP, după doar două sezoane profesioniste.

Marele absent este Kobe Bryant, de la Los Angeles Lakers, accidentat. Cu 23 de milioane de dolari, Black Mamba este în continuare liderul încasărilor în NBA. Înlocuitorul său a fost numit de managerul general al ligii, Adam Silver, în persoana lui DeMarcus Cousin, de la Sacramento Kings, plătit cu aproximativ 14 milioane de dolari pe sezon.

NBA All-Star Game 2015. Conferinţa Est
Carmelo Anthony  Knicks  $22,458,401
LeBron James  Cavaliers  $20,644,400
Pau Gasol  Bulls  $7,128,000
John Wall  Wizards  $13,701,250
Kyle Lowry  Raptors  $12,000,000

NBA All-Star Game 2015. Conferinţa Vest
Blake Griffin  Clippers  $17,632,688
Marc Gasol  Grizzlies  $15,829,688
Anthony Davis  Pelicans  $5,607,240
Stephen Curry  Warriors  $10,629,213
DeMarcus Cousins  Kings  $13,701,250